Andronescu, despre cererea lui Băsescu: Este jignitor pentru cariera mea profesională

Senatorul Ecaterina Andronescu, propusă pentru postul de ministru al Educaţiei, a declarat luni, la România TV, că nu are ce să-şi reproşeze din punct de vedere al probităţii sale profesionale şi academice. Întrebată dacă va semna totuşi declaraţia solicitată de către preşedintele Băsescu prin care să spună că nu a plagiat, Andronescu a răspuns printr-o altă întrebare: "Nu vi se pare totuşi că este jignitor pentru cariera mea profesională?" Preşedintele Traian Băsescu apreciază potrivit ca ministrul desemnat al Educaţiei Ecaterina Andronescu să depună la cabinetul premierului o declaraţie pe propria răspundere că în teza sa de doctorat nu a plagiat şi să se asigure că nu se află în stare de incompatibilitate.
Romania TV
02 iul. 2012, 13:17
Andronescu, despre cererea lui Băsescu: Este jignitor pentru cariera mea profesională

Ministrul desemnat al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a precizat că fiecare pas în cariera sa universitară a fost verificat dacă este în conformitate cu criteriile de ştiinţificitate şi corectitudine. „Dacă aş fi fraudat vreodată în viaţa mea, acest lucru s-ar fi aflat”, a spus Andronescu.

Senatorul PSD a precizat că lucrarea sa de doctorat, precum şi cele 10 pe care le-a coordonat, presupun o importantă parte experimentală, fiind vorba de un domeniu în care este foarte greu să nu fie observat un eventual plagiat.

Andronescu apreciază ca jignitoare solicitarea preşedintelui Traian Băsescu. „În toată viaţa mea, nu am fraudat. Ce să spun? Că am fraudat? Nu vi se pare totuşi că este jignitoare pentru cariera mea profesională?”, a spus social-democrata.

Ministrul desemnat al Educaţiei susţine că nu are temeri legate de întâlnirea cu preşedintele de la ceremonia depunerii jurământului la Cotroceni.

„O să-i spun că a mai semnat un decret pentru mine, probabil pentru că avea încredere în activitatea mea profesională şi probitatea mea morală”, a adăugat Ecaterina Andronescu.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că ceremonia depunerii jurământului de către Ecaterina Andronescu va avea loc luni, la ora 18.00.

„Cu ocazia transmiterii coordonatelor privind ceremonia de învestire, președintele României, domnul Traian Băsescu, i-a transmis prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, că ar considera potrivit, ca, înainte de ceremonie, doamna Ecaterina Andronescu să depună, la Cabinetul Prim-Ministrului, o declarație pe proprie răspundere prin care să asigure că nu este implicată în acțiuni de plagiat în propria lucrare de doctorat și în lucrările științifice și în doctoratele pe care le-a coordonat. De asemenea, președintele României, domnul Traian Băsescu, a mai transmis, în scrisoare, că ar fi util ca doamna Ecaterina Andronescu să asigure că nu se află în stare de incompatibilitate, conform normelor legale în vigoare”, se arată în anunţul Administraţiei Prezidenţiale.

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Ce se întâmplă cu cei peste 2 milioane de dolari, banii strânși pentru Andreea Anița. Tânăra a pierdut lupta cu boala
Fanatik.ro
Pleci cu mașina electrică sau pe GPL în Grecia? Atenție, un detaliu esențial poate face diferența între vacanță fără griji și probleme neașteptate. Avertismentele specialiștilor
Capital.ro
Reguli la bloc. Cheltuielile care pot fi anulate. Asociația de proprietari le impune degeaba, vor fi lovite de nulitate
Playtech.ro
Amenzi uriaşe pentru cei care culeg ghiocei din păduri. De ce ajung sancţiunile la 50.000 de euro în ţara cu mulţi români
Adevarul
„Lucrurile stau considerabil mai rău decât în 1977" - Avertismentul dur al unui inginer constructor cu privire la infrastructura României
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două mașini s-au izbit violent într-un cartier din Ploiești. O tânără de 19 ani și-a pierdut viața în ciuda eforturilor salvatorilor
iamsport.ro
BREAKING | Burleanu a rupt tăcerea! A făcut anunțul despre venirea lui Hagi la naționala României
MediaFlux
Anunț oficial privind alocațiile, pensiile și indemnizațiile! Ce trebuie să știe românii
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj