Angajaţii CEO se află în continuare în greva foamei. Unul dintre protestatari a fost luat cu ambulanţa

Cei 17 angajați ai subunităților Complexului Energetic Oltenia aflați în greva foamei își vor continua forma extremă de protest până când reprezentanții Ministerului Energiei vor anunța că renunță la mutarea sediului social al companiei la București, a declarat joi, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), Gabriel Căldărușe.
Romania TV
18 feb. 2016, 16:01
Angajaţii CEO se află în continuare în greva foamei. Unul dintre protestatari a fost luat cu ambulanţa

Potrivit acestuia, reprezentanții organizațiilor sindicale din minerit și energie au participat la o întâlnire cu administrația CEO pentru a stabili următoarele măsuri care vor fi luate în vederea reorganizării și eficientizării companiei. În urma discuțiilor din comisia mixtă, au fost decise acordarea sumei de 100 lei pentru fiecare angajată cu ocazia zilei de 8 martie, intrarea în șomaj tehnic prin rotație a subunităților miniere și efectuarea de disponibilizări în funcție de vârsta de pensionare și plecarea voluntară a angajaților, scrie Agerpres.

Liderul SMEO a adăugat că în ceea ce privește mutarea sediului la București, principala nemulțumire pentru care se află în greva foamei, reprezentanții administrației nu au făcut nicio referire pentru a se renunța la acest lucru, fapt care duce la continuare protestului de către cei 17 mineri și energeticieni.

„Subiectul sporului de noapte a fost creat artificial ca în spatele lui să se joace mutarea CEO. (…) Referitor la disponibilizarea de personal, acolo unde sunt oameni care doresc să plece voluntar cu o anumită sumă de bani, nu există nicio problemă, nu ne vom opune niciodată. La fel, acolo unde sunt aproape de vârsta de pensionare, tot nu avem probleme, nu s-a avansat niciun număr de către administrație, dar e clar că vor fi făcute disponibilizări. Suntem hotărâți să continuăm protestele, lucrurile se vor agrava dacă nu se iau măsuri, stăm în grevă tot pentru sediul companiei, o mai spun încă o dată, sediul companiei va fi începutul dezastrului pentru această companie. Comunicatul de ieri al ministrului Energiei spune clar că propunerea de mutare a sediului a venit din partea directoratului. Există reprezentanță la București deja, aici se văd intențiile de a duce compania în insolvență și a face restructurări masive”, a spus Gabriel Căldărușe.

Unul dintre protestatarii aflați în greva foamei a fost luat cu ambulanța după ce i s-a făcut rău. Medicii au constatat că avea tensiunea mare și nu a mai putut continua protestul.

Citeşte şi Angajaţii Complexului Energetic Oltenia fac greva foamei în faţa companiei

Citeste mai mult pe RTV.NET:

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT