Copiii legaţi de pat, o practică obişnuită. Angajaţii spitalului nu cred că au făcut ceva rău

Personalul medical de la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău, unde mai mulţi copii instituţionalizaţi, cu handicap sever, erau legaţi cu feşe de pat, nu cunoaşte legislaţia şi nu consideră că a făcut ceva greşit, având în vedere lipsa de angajaţi, a declarat şeful DSP, Venera Acsinte.
Romania TV
29 ian. 2013, 10:37
Copiii legaţi de pat, o practică obişnuită. Angajaţii spitalului nu cred că au făcut ceva rău

„Din cauza insuficienţei de personal, au considerat că legarea copilului pe perioada cât lipsesc din salon sau pe perioada cât i se face perfuzia nu e nimic rău. Nici nu consideră că au făcut ceva greşit. Mă intrigă faptul că nu au cunoscut, din punct de vedere legal, că nu poţi lega pe cineva. Nici legislaţia nu o cunosc, e interzis aşa ceva. Personalul sanitar de la Pediatrie nu cunoaşte, de asemenea, care sunt consecinţele unui asemenea demers. A-i lega pe copii de paturi e un fel de practică, iar ei se consideră fără de vină. Nu am ştiut de o astfel de situaţie. Nu am auzit aşa ceva, la Direcţia de Sănătate Publică nu am avut nicio sesizare pe această temă, nici scrisă, nici verbală, pentru că aş fi luat-o în considerare. Au acţionat greşit pe fondul insuficienţei de personal”, a declarat, marţi, directorul DSP Buzău, medicul Venera Acsinte.

Citeşte şi CUTREMURĂTOR: Copii legaţi de paturi, de mâini şi picioare, în Spitalul Judeţean din Buzău VIDEO

Ea a adăugat că practica legării copiilor de pat era cunoscută de toţi angajaţii spitalului, fiind „un fel de cutumă”.

„Întreg personalul ştia cum stau lucrurile acolo, lucrurile erau cunoscute de toată lumea, era un fel de cutumă pe care o considerau în regulă în ideea că îi asigură copilului o siguranţă fizică, de a nu se traumatiza, de a nu se lovi, de a nu-şi scoate branula. N-au considerat că legarea copiilor este interzisă şi poate avea o consecinţă negativă asupra dezvoltării psihice a copilului. E nepermis şi incredibil că se consideră că este bună această practică”, a mai spus Acsinte

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, comisar şef Florina Crucianu, a declarat, marţi, că se fac cercetări pentru a se vedea dacă se întrunesc condiţiile pentru ca personalul medical din spitalul buzoian să plătească pentru o astfel de infracţiune.

Mai multe imagini cu copii legaţi de paturi cu feşe, în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău, au fost difuzate, luni de România TV. Este vorba copii instituţionalizaţi, cu vârste cuprinse între doi şi 12 ani, de care nu se ocupă nimeni pe perioada internării.

Şeful Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău, medicul Carmencita Matei, declara, luni, că micuţii legaţi de paturi cu feşe sunt copii instituţionalizaţi, cu grave probleme de sănătate, şi că această practică se întâlneşte şi în alte spitale, pentru ca micuţii să nu îşi smulgă branulele din mâini.

„În general, copiii nu sunt legaţi, de obicei sunt cu aparţinători, cei legaţi sunt copii cu mari probleme neuropsihice, care nu au aparţinător. Este adevărat că nu trebuie să se întâmple asta, dar lipsa de personal există. Nu e normal să fie aşa. Toţi cei legaţi sunt copii cu probleme mari, care-şi smulg branulele, sunt doi copii din centre de plasament, fără aparţinători. Copiii cu aparţinători nu sunt legaţi. E o situaţie care nu ar trebui să se întâmple”, declarat medicul pediatru Carmencita Matei.

Citeşte şi Mamele acuză Spitalul Judeţean din Buzău: Copii legaţi de paturi erau şi injectaţi cu fenobarbital

Poliţia Judeţeană Buzău şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului au declanşat anchete în acest caz.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bâgiu, declara că a dispus constituirea unei comisii de anchetă, care va analiza aspectele semnalate în presă referitoare la evenimentele de la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău, anchetă în urma căreia Consiliul Judeţean Buzău va lua măsurile care se impun.

Potrivit autorităţilor judeţene, Consiliul Judeţean nu are competenţa să intervină pe organizarea internă a Spitalului Judeţean, relaţia dintre cele două instituţii desfăşurându-se pe linie administrativă.

Şef Secţie Pediatrie Buzău: Copiii legaţi de paturi au grave probleme de sănătate

DailyBusiness
Cu ce se ocupă imigranții veniți în România în 2025. Majoritatea lucrează în domenii precum construcțiile și producția
Spynews
”Dumnezeule, ce ne-ai dat să trăim!”. Alina Marymar, șocată! Are legătură cu nepotul ei decedat, Lucas. Mulți nu cred că e o coincidență
Bzi.ro
Carmen Negoiță, goală pe internet! „Cea mai apreciată poză!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Șase zodii care trec prin transformări majore în viața personală. Devin favoritele astrelor în perioada următoare
Capital.ro
Rovinietă gratuită în România. Șoferii care NU achită absolut nimic. Legea îi scutește de la plată
Playtech.ro
De unde vin dulciurile de la LIDL și Kaufland. Sunt produse în această țară și apoi distribuite în toată rețeaua de magazine
Adevarul
Tudor Chirilă, critici dure la adresa președintelui Nicușor Dan: „ V-au făcut farmece serviciile sau poate că gândiți altfel”
wowbiz.ro
Un nepalez a fost găsit în stare de inconștiență la marginea unui drum din Vaslui! Străinul a fost salvat la timp de un jandarm aflat în timpul liber
Economica.net
VIDEO Autostrada Bucureştiului - Se ridică podul peste lacul Cernica
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
S-au scumpit rovinieta și taxa de pod de la Fetești de la 1 septembrie 2025. Cât trebuie să plătească șoferii
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu s-a întors în România! Cu cine a fost surprinsă vedeta, după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
Chiajna merge bine în Liga 2, dar vrea să îl dea afară pe Dică dintr-un motiv uluitor! Antrenorul retrogradat din SuperLiga e dorit în locul său
MediaFlux
Decizie finală privind începerea școlii. Ce se întâmplă pe 8 septembrie
stirilekanald.ro
VIDEO Cutremur de 6 grade cu peste 800 de morți. Alte sute de oameni, dați dispăruți și căutați sub dărâmături
Acesta este cauza pentru care femeile își pierd dorința: 4 motive cheie!