Angajaţii Tribunalului Botoşani şi-au dat în judecată propria instituţie

Mai mulţi angajaţi ai Tribunalului Botoşani au dat în judecată instituţia, dar şi Curtea de Apel Suceava, cerând plata retroactivă a unor premii aferente anului 2010.
Iulian Tudor
03 apr. 2013, 16:54
Angajaţii Tribunalului Botoşani şi-au dat în judecată propria instituţie

Mai mulţi angajaţi ai Tribunalului Botoşani solicită plata unor premii egale cu 10% din fondul de salarii aferent anului 2010. Ei invocă articolul 90 indice 2 alineatul 2 din Legea privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, care prevede că „ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcţiilor publice şi personalului contractual prevăzute în statul de funcţii, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinaţie”.

Potrivit Agerpres, angajaţii Tribunalului susţin că sunt îndreptăţiţi să primească astfel de premii, în condiţiile în care la evaluarea anuală au primit calificativul „foarte bine”.

Primul termen al procesului a avut loc miercuri la Tribunalul Botoşani, însă a fost dispus un nou termen pentru informarea părţilor implicate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT