58 de salariaţi ai Uzinelor Sodice Govora sunt în greva foamei, restul în grevă generală

Angajaţii de la Uzinele Sodice Govora au intrat, joi, în grevă generală, după ce negocierile dintre patronat şi sindicat au eşuat, iar celor 47 de salariaţi care se aflau în greva foamei şi s-au alăturat alţi 11.
Romania TV
25 apr. 2013, 09:00
58 de salariaţi ai Uzinelor Sodice Govora sunt în greva foamei, restul în grevă generală

Potrivit reprezentanţilor Sindicatului „Sodistul”, muncitorii se află în fabrică, dar producţia este oprită, fiind asigurată doar o treime din activitate.

„Au fost şapte sau mai multe ore de negocieri nu am putut ajunge la niciun rezultat cu patronatul, dar ne aşteptam la aşa ceva, după ce negociem cu ei de patru luni şi jumătate şi nu sunt de acord să mărească salariile şi să semnăm contractul colectiv de muncă. Am purtat negocieri pe tema revendicărilor salariaţilor de la USG, respectiv semnarea contractului colectiv de muncă pe 2013, alocarea a 16 la sută din veniturile de exploatare pentru fondul de salarii şi menţinerea numărului de angajaţi existent la începutul acestui an. Am intrat în grevă generală de astăzi (n.r – joi), oamenii sunt în unitate, producţia s-a oprit şi se asigură o treime din activitate, conform legii”, a declarat preşedintele Sindicatului „Sodistul”, Adrian Gheorghe Mugioiu.

El a precizat că în prezent 58 de salariaţi, între care şi el, se află în greva foamei, după ce miercuri seară celor 47 de grevişti ai foamei li s-au alăturat alţi 11.

La negocierile din noaptea de miercuri spre joi dintre patronat şi sindicat a asistat şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, care la plecare a fost huiduit de angajaţii aflaţi în greva foamei, dar şi de colegii lor care îi susţin. Aceştia au scandat „Hoţii, hoţii!” şi „Nu plecăm acasă!”

„Am participat la negocieri şi le-am spus reprezentanţilor patronatului de la început şi pe tot parcursul discuţiilor că nu este bine ce se întâmplă şi i-am întrebat «Nu vă e milă de oamenii de afară din greva foamei? Nu vă e milă şi de ceilaţi oameni, de colegii lor, de toţi că suferă?» Răspunsul stă în rezultatul negocierilor”, a declarat Ion Cîlea.

Luni, liderul sindicatului „Sodistul”, Adrian Gheorghe Mugioiu, a intrat în greava foamei, iar marţi au recurs la această formă de protest alţi 30 de angajaţi ai Uzinelor Sodice Govora. Celor 31 de salariaţi aflaţi în greva foamei li s-au alăturat alte 16 persoane, în cursul zilei de miercuri.

Miercuri, unul dintre angajaţii Uzinelor Sodice Govora care se află în greva foamei a fost transportat cu o ambulanţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, iar după ce a primit îngrijiri medicale s-a întors la locul protestului.

Angajaţii Uzinelor Sodice Govora solicită încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2013, „în care ponderea cheltuielilor cu salarizarea personalului să fie de minimum 16% din veniturile de exploatare”, menţinerea numărului de locuri de muncă, cu personal angajat existent la 15 februarie 2013, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, respectarea acordurilor, a protocoalelor şi a actelor adiţionale încheiate cu sindicatul şi respectarea perioadei concediului de odihnă.

Acţionarul majoritar Uzinelor Sodice Govora este Ciech Varşovia, cu 92,9% din titluri. În structura acţionariatului se mai regăseşte AVAS, cu 0,68% din titluri. La Uzinele Sodice Govora sunt produse toate tipurile de sare.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT