Anglia râde cu lacrimi. Gareth Bale a marcat cel mai comic autogol al sezonului VIDEO

Gareth Bale, jucătorul lui Tottenham, a avut un ghinion teribil în meciul cu FC Liverpool, mingea respinsă de unul dintre coechipierii săi lovindu-l în cap, de unde a intrat în plasă.
Romania TV
29 nov. 2012, 18:24
Anglia râde cu lacrimi. Gareth Bale a marcat cel mai comic autogol al sezonului VIDEO

Campionatul Angliei a programat câteva partide şi la mijlocul acestei săptămâni, una dintre ele fiind cea de la Londra, dintre Tottenham şi FC Liverpool. La scorul de 2-0 pentru gazde, în repriza secundă, s-a produs o fază antologică, una dintre cele mai comice consemnate în acest sezon în prima ligă engleză.

Gareth Bale, unul dintre jucătorii de bază ai lui Tottenham a fost autorul involuntar al unui autogol de tot râsul. Colegul său Aaaron Lennon a vrut să degajeze minjea din preajma propriei porţi, la un corner, dar l-a izbit în cap pe Bale, aflat la câţiva metri distanţă, şi mingea s-a întors spre poartă, întrând în plasă.

Din fericire pentru Bale, Liverpool nu a reuşit să mai marcheze alt gol, astfel că Tottenham a câştigat cu 2-1.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Gică Hagi a găsit vinovatul! Nici nu i-a vorbit după rușinea cu Bosnia
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 30 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Țara europeană care atrage românii în 2026. Salariul minim a crescut puternic în ultimii ani
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte