ANI constată o diferenţă de 85 de mii de euro în declaraţia lui Marian Zlotea. Ce spune acesta

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa unei diferenţe de peste 85 de mii de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Marian Zlotea, în perioada 17 februarie 2009 - 15 iulie 2010. În replică, acesta susţine că sumele reclamate de ANI ca fiind nejustificate, se regăsesc, de fapt, în declaraţia de avere pe care a completat-o la data eliberării din funcţia publică pe care a deţinut-o.  
Romania TV
15 ian. 2013, 13:57
ANI constată o diferenţă de 85 de mii de euro în declaraţia lui Marian Zlotea. Ce spune acesta

ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de către Marian Zlotea, în perioada exercitării funcţiei de preşedinte al ANSVSA.

Fostul preşedinte al ANSVSA susţine, însă, că diferenţa reclamată de ANI reprezintă darul de nuntă, eveniment la care au participat aproximativ 500 de persoane.

„Resping ferm informaţiile din comunicatul Agenţiei Naţionale de Integritate. Pentru acurateţea informaţiei, dar şi pentru a veni în ajutorul inspectorului ANI care s-a ocupat de acest dosar, fac precizarea că suma la care se face referire se regăseşte la capitolul venituri – cu menţionarea provenienţei acesteia, respectiv «nuntă». La evenimentul menţionat au participat aproximativ 500 de persoane”, precizează Zlotea prin intermediul unui comunicat de presă.

În 17 februarie 2009, Marian Zlotea a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii, având rang de secretar de stat. În 15 iulie 2010, Zlotea a fost eliberat din funcţia de preşedinte al ANSVSA.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, finala de 100 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. Când începe lupta pentru AUR și cine transmite la TV
Capital.ro
Regula celor doi litri de apă pe zi nu se aplică tuturor. De câtă apă are nevoie organismul
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat