ANI nu a găsit neregularităţi în averea Monicăi Iacob Ridzi

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a verificat averea Monicăi Iacob Ridzi în perioada 2008 - 2012 şi nu a constatat vreo diferenţă între veniturile şi bunurile acesteia, potrivit raportului de evaluare remis apărării fostului ministru, transmite Mediafax.
Romania TV
01 mart. 2015, 17:29
ANI nu a găsit neregularităţi în averea Monicăi Iacob Ridzi

Avocatul lui Ridzi, Alexandru Chiciu, a declarat, duminică, înainte de a intra la Secţia exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, pentru a o vizita pe clienta sa, că a primit, vineri, un răspuns de la Agenţia Naţională de Integritate, care a finalizat verificările în ceea ce priveşte averea Monicăi Iacob Ridzi în perioada 2008 – 2012 şi a constatat că nu există niciun fel de diferenţă între câştigurile de referinţă şi bunurile dobândite de aceasta.

„Este un răspuns oficial, din păcate, însă, venit mult prea târziu faţă de situaţia în care domnia sa se află, dar este o dovadă a faptului că această femeie niciodată nu a minţit, niciodată nu a furat nicio sumă de bani, lucru pe care ANI îl dovedeşte”, a declarat avocatul.

ANI s-a autosesizat odată cu începerea anchetei DNA privind-o pe Ridzi şi a verificat averea acesteia, constatând că nu are avere nejustificată. Verificările administrative ale ANI nu au avut însă vreo legătură cu ancheta penală şi procesul Monicăi Iacob Ridzi pentru fapte de corupţie.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, pe 16 februarie, la cinci ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a fost acuzat de abuz în serviciu privind evenimentul organizat în data de 2 mai 2009, Ridzi atribuind contracte „cu dedicaţie” unor firme de prestări servicii pentru organizarea Zilei Tineretului. De asemenea, judecătorii au menținut condamnarea de 5 ani de închisoare cu executare pentru Ioana Vârsta, fostă consilieră a Monicăi Iacob Ridzi.

În schimb, Paul Diaconu, șef al Direcției Generale Economice și Resurse Umane a MTS (martie — septembrie 2009), a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare, după ce acesta și-a recunoscut vina în instanță și a achitat un prejudiciu de 23.000 lei. La instanța de fond, Paul Diaconu primise 2 ani și 6 luni închisoare cu executare.

De asemenea, Daniela Elena Popa a fost condamnată la 2 ani închisoare cu suspendare, iar George Răzvan Nica Udangiu a primit 3 ani închisoare.

Celelalte condamnări au rămas neschimbate față de instanța de fond, toate pedepsele fiind cu suspendare: Marius Mărcuță — 3 ani, Florin Cătălin Mircea — 2 ani și 6 luni, Octavian Petru Dragomir — 3 ani, Claudia Radu — 2 ani și 6 luni, Petre Toia — 3 ani, Bogdan Iacobescu — 3 ani, Marius Cristian Negrea — 3 ani.

Pe 9 februarie, în pledoariile finale, avocaţii arătaseră, în principal, că clienţii lor au respectat întocmai procedura legislativă în cadrul organizării evenimentelor de la 2 Mai şi că aceştia ar trebui achitaţi.

Procurorul de şedinţă a cerut, însă, respingerea apelurilor făcute de cei condamnaţi şi a susţinut apelul propriu făcut împotriva inculpatei Daniela Popa, consilier în cadrul Direcţiei de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne din Ministerul Tineretului la data faptelor, care a primit o pedeapsă cu suspendare în primă instanţă. Procurorul DNA a cerut ca Popa să execute pedeapsa în regim de detenţie, în virtutea funcţiei deţinute, pluralităţii infracţiunilor de care este acuzată şi a gradului ridicat de periculozitate a unora dintre fapte.

La final, în ultimul cuvânt, Monica Iacob Ridzi le-a cerut judecătorilor să-i ofere posibilitatea de a-şi creşte cei doi copii, între care unul mai mic de un an şi jumătate, şi a susţinut că totul i se trage de la faptul că a fost „credulă”.

Monica Iacob Ridzi, mesaj DISPERAT pe Facebook

Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a demisionat din PDL în toamna anului 2012, iar la alegerile din 2012 a candidat din partea PPDD, câştigând un mandat de deputat în judeţul Hunedoara.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, în 27 ianuarie 2014, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, decizia nefiind definitivă.

În motivarea sentinţei, magistraţii au arătat că faptele fostului ministru al Tineretului sunt de o „gravitate extremă”, după ce aceasta a angrenat persoane în tentativa sa de a şterge urmele informatice ale infracţiunilor de corupţie pe care le-a comis.

În documentul de peste 870 de pagini, cei trei judecatori – Iulian Dragomir, Rodica Cosma si Francesca Vasile – descriu tabloul infractional conturat la nivelul ministerului drept unul „dezolant” şi arata ca faptele fostului demnitar si ale tuturor complicilor sunt dovedite de probele adunate de procurorii anticoruptie, dar si de cele rezultate pe parcursul cercetarii judecatoresti. De asemenea, cei trei magistrati explica in detaliu de ce fostul ministru si ceilalti inculpati din dosar au fost condamnati la pedepse cu executare sau cu suspendare.

„Inalta Curte mai are in vedere ca exercitarea abuziva de catre inculpata Iacob-Ridzi Monica-Maria a atributiilor de serviciu s-a materializat si in aceea ca a folosit resursele financiare ale MTS alocate Zilei Nationale a Tineretului pentru realizarea si difuzarea unor produse publicitare prin care si-a promovat imaginea de om politic fapt ce contravine prevederilor art. 22 din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, care instituie in sarcina ordonatorilor de credite obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice si cu respectarea dispozitiilor legale„, se arata in documentul instantei.

MONICA IACOB RIDZI, operată de urgenţă la o clinică din Viena

ICCJ mai arata in motivare ca gravitatea faptelor este data de pluralitatea actelor de executare care dovedesc perseverenta infractionala a inculpatilor nominalizati, cat si de pluralitatea de infractori din dosar.

Inalta Curte mai are in vedere ca in arhitectura traseului infractional din speta se inscriu cu o egala gravitate extrema infractiunile informatice savarsite de inculpatii Iacob-Ridzi Monica-Maria si Marcuta Marius-Mihail pentru zadarnicirea aflarii adevarului in cauza si care evidentiaza de altfel persistenta fostului ministru, inculpata Iacob-Ridzi Monica-Maria in ascunderea urmelor de tip informatic ale infractiunilor deja comise, sens in care din dispozitia acesteia, coinculpatul Marcuta Marius-Mihail, temandu-se ca acele probe datorita continutului lor, ii pot incrimina a hotarat sa cheme la sediul MTS pe martorul Mesina Dan Paul – specialist IT, pentru a sterge definitiv din calculatoarele de serviciu e-mail-urile in scopul de a nu mai putea fi recuperate si folosite ca probe de organele de urmarire penala (a se vedea in acest sens declaratia martorului susmentionat data sub prestare de juramant in fata instantei de judecata, care configureaza cu exactitate un tablou infractional dezolant al activitatilor infractionale ce se comiteau in Ministerul Tineretului si Sportului chiar si dupa declansarea scandalului public national cu referire la aceleasi fapte)„, noteaza cei trei judecatori.

Judecatorii mai spun ca au avut in vedere fiecare aspect circumstantial ce tine de persoana celor inculpati in acest caz, precum informatii apte sa circumstantieze persoana inculpatilor, ca si nevoia de reeducare si posibilitatea lor de reinsertie sociala dupa executarea unei sanctiuni de drept penal, starea psiho-fizica a fiecaruia, particularitatile psihice ale acestora, mediul social, comportamentul inculpatilor inainte si dupa savarsirea infractiunii, faptul ca nu au antecedente penale, sunt casatoriti, unii au copii, au studii universitare in diferite specialitati, cu mentiunea ca „evaluarea gravitatii faptelor infractionale trebuie analizata in legatura necesara cu vinovatia si atitudinea psihica fata de faptele comise si urmarile acestora”.

Ridzi: Sunt ACUZATĂ fără temei! Cum poţi acuza un ministru de plăţi ilegale când nu apare semnătura lui?

Or, din acest ultim punct de vedere, se retine ca toti inculpatii din prezenta cauza au avut o atitudine constanta de negare a infractiunilor imputate, ceea ce insa nu reflecta decat pozitia lor procesuala subiectiva pentru a nu fi atrasa raspunderea penala pentru savarsirea acelorasi fapte si care insa este infirmata de amplul material probator administrat in cauza (…) Din examinarea coroborata a probelor administrate in cursul procesului penal pornit impotriva lor rezulta fara echivoc existenta faptelor infractionale si savarsirea cu vinovatie in forma intentiei a acestora„, se arata in motivare.

Fostul ministru al Tineretului si Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnata, in 28 ianuarie 2014, de ICCJ, la cinci ani de inchisoare cu executare, in dosarul in care este acuzata de abuz in serviciu privind manifestarile organizate in 2009 de Ziua Nationala a Tineretului, decizia nefiind definitiva.

Aceeasi pedeapsa – respectiv cinci ani de inchisoare cu executare si trei ani de interzicere a unor drepturi – a fost dispusa, tot pentru abuz in serviciu, pentru Ioana Varsta, fostul consilier al Monicai Ridzi.

Fostul ministru al Tineretului si Sportului Monica Iacob-Ridzi si alte 11 persoane au fost trimise in judecata in acest dosar in 3 mai 2011. Monica Maria Iacob Ridzi a fost acuzata de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual in legatura cu fapte de coruptie in forma continuata, participatie improprie la infractiunea de acces fara drept la un sistem informatic, savarsita prin incalcarea masurilor de securitate, participatie improprie la infractiunea de a modifica, sterge sau deteriora date informatice, fara drept.

DailyBusiness
Pensii 2025. Cu cât vor scădea pensiile de peste 3000 de lei, de la 1 august, după taxarea CASS
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Beach, Please! 2025 live online. Aici poți să vezi marele festival fără bilet
Capital.ro
Elena Udrea, răzbunată?! Ce se întâmpla, de fapt, după gratii. Abia acum se află adevărul
Playtech.ro
Ce amendă primești dacă blochezi un garaj? Ce poți face dacă altcineva îți blochează curtea
DailyBusiness
Gigi Becali, afectat de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Ce pensie va avea de la 1 august
Adevarul
Puterea lui Xi, în scădere. De ce lipsește liderul chinez de la summit-ul BRICS? Criza tăcută din spatele zidurilor de la Beijing
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Doliu în lumea filmului. A murit la 42 de ani
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut a fost găsit mort în burta unui piton de 8,5 metri, în Indonezia
Cancan.ro
Ce se întâmplă cu puii ursoaicei care a ucis un italian pe Transfăgărășan. MMAP, anunț de ULTIMĂ ORĂ!
Playsport.ro
Document oficial: noile măsuri de austeritate care vor intra în vigoare. Cum sunt afectați pensionarii și salariații și...
Capital.ro
Cutremur în Rusia, țara a intrat în doliu. A fost găsit MORT, împușcat în mașină. S-a întâmplat chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Taxare pentru pensiile de peste 3.000 lei. Când intră în vigoare plata CASS pentru 1,8 milioane de pensionari
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Satul care a devenit „capitala trandafirilor” din România