ANPC a amendat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie, până în prezent

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie 2022 până în prezent, informează ANPC printr-un comunicat.
Filip Stan
04 oct. 2022, 22:26
ANPC a amendat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie, până în prezent

ANPC a amendat Blue Air. „Dată fiind situaţia generată pe piaţă de comportamentul comercial al operatorului economic Blue Air Aviation SA şi a continuării acesteia, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, o amplă acţiune de control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se iniţial situaţia zborurilor anulate în perioada 15.06.2022 – 30.08.2022 şi ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, www.flyblueair.com, cât şi pe pagina oficială de Facebook a acestuia sau din aplicaţia Blue Air, şi extinsă ulterior ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022. În ciuda desfăşurării greoaie a cercetării, cauzată de reacţiile întârziate ale operatorului economic la solicitările echipei de comisari ANPC cu privire la diverse documente necesare investigaţiei, concluziile analizării situaţiei au fost definitivate”, se menţionează în comunicat.

Scandalul Blue Air continuă, 230.000 de pasageri sunt afectaţi. Rambursarea depinde de reluarea zborurilor și se va face printr-un portofel virtual

Astfel, echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic. Având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 2017/2394 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12.12.2017, aceasta înseamnă orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză, precizează sursa citată.

„Iată că Blue Air execută ultimul zbor şi pleacă de pe piaţă, aşa cum spuneam încă de acum trei luni. De la ultima sancţiune şi până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut şi primii, în ultimii doi ani. Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiţi şi cum vor putea fi recuperaţi vreodată rămâne o mare enigmă. Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse ar fi trebuit să execute, în condiţiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1. Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele şi de ce au fost promovate, în condiţia în care se ştia că nu pot fi duse la bun sfârşit. Nu mai vorbesc şi de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat şi mai tare. Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanţii companiei nu au vrut să ne răspundă. Declar public că mă supun testului poligraf pentru următoarele aspecte: dacă reprezentantul companiei ne-a spus că ia în calcul plecarea de pe piaţă în toamnă, dacă acesta ne-a povestit că nu vor mai avea avioane cu care să ducă la bun sfârşit cursele. La câţi bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către Autoritatea noastră mi se par extrem de mici. Îmi cer scuze fiecărui păgubit pentru anii trecuţi, în care lucrurile puteau fi mai ferm sancţionate”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Concluziile cercetărilor realizate de comisarii ANPC au arătat că operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente. În perioada analizată, respectiv 15 iunie – 12 septembrie 2022, au fost afectaţi 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene, iar practica operatorului economic a avut caracter repetitiv.

Valoarea prejudiciilor suferite de consumatori depăşeşte suma de 19,582 milioane euro (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie), respectiv peste 96,447 milioane lei (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie 2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare.

Totodată, rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 euro (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate). Un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de aproximativ 1,925 milioane euro s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

„În urma acestor constatări, echipa de comisari ANPC a decis aplicarea a 2 amenzi contravenţionale, una în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la cursul din 4.10.2022, pentru afectarea pe scară largă a consumatorilor, la dimensiunea Uniunii Europene, şi o alta în valoare de 200.000 lei pentru abateri repetate. Totalul amenzilor se situează la valoarea de 10.094.200 lei”, se precizează în comunicat.

De asemenea, au fost aplicate sancţiuni complementare, respectiv: se dispune măsura de remediere; se propune măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte, în sensul de a nu mai pune pe piaţă, la dispoziţia consumatorilor, oferte de zbor înşelătoare, pentru care operatorul economic nu dispune de resursele necesare efectuării acestora; se propune suspendarea prestării serviciilor până la încetarea practicii comerciale incorecte sau până la ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

Anunț groaznic de la Blue Air! Compania a anulat toate zborurile timp de o lună! Falimentul e tot mai aproape, nu mai au bani nici de kerosen

Blue Air a anunţat, pentru prima dată în 6 septembrie, că va suspenda toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând, la vremea respectivă, poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului.

Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

Ulterior, la finele lunii septembrie, operatorul aerian low-cost a anunţat că nu va relua zborurile din 10 octombrie şi că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.

DailyBusiness
Guvernul anunță vouchere pentru plata facturii la electricitate pentru românii cu venituri mici. 4,5 milioane de persoane vizate
Spynews
Povestea cuplului londonez care a renunțat la carierele de succes din Marea Britanie pentru a locui pe Riviera Franceză. De ce au luat această decizie
Bzi.ro
Irina Columbeanu, dispusă să se angajeze în România! Ce a determinat-o să ia această decizie
Fanatik.ro
Horia Ivanovici – Dumitru Dragomir, schimb de replici incendiar după dezmățul de la Beach, Please: „Selly, tu dormi bine? Doar bani, bani, bani, n-ai și tu niciun pic de moralitate?” / „Derbedei! Trebuie arestați!”
Capital.ro
Noi dezvăluiri despre Călin Georgescu. Victor Ponta scoate totul la suprafață: Ai grijă...
Playtech.ro
Orașul din România care a fost capitala a trei țări. Locul era cunoscut drept „Orașul de Aur”
DailyBusiness
Andreea Bostănică a primit un cadou de lux de 300.000 de euro. Influenceriţa are doar 20 de ani FOTO
Adevarul
Cine este Iulia Sviridenko, propusă de Zelenski pentru funcția de premier. Cariera discretă a unei tehnocrate cu influență în cercul prezidențial
wowbiz.ro
Alertă maximă! A revenit CIUMA! Primul deces înregistrat în ultimii 18 ani! Autoritățile sunt ÎNGROZITE
Spynews
Geanina Ilieș, dezvăluiri din culisele interviului cu Jennifer Lopez! Ce subiecte a abordat prezentatoarea în discuția cu artista
Spynews
Polițiștii au descins la casa uneia dintre fostele iubite a lui Emil Gânj, bărbatul care ar fi ucis-o pe Anda. Când l-a văzut ultima dată. Femeia se teme pentru viața ei
Evz.ro
Românii n-au avut noroc. Majorarea TVA putea fi evitată
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
kanald.ro
Accidentul aviatic din India ar fi fost provocat intenționat de pilot. Acesta ar fi suferit după moartea mamei sale
Cancan.ro
Pilotul Air India ar fi prăbușit intenționat aeronava cu 260 de pasageri la bord. Care este motivul descoperit abia acum
Playsport.ro
Zăcământul uitat care transforma România într-o superputere. Poate salva Europa de criza...
Capital.ro
UE schimbă regulile. România trebuie să verifice vârsta pe internet. NU toți românii vor mai avea acces
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prințesa Kate Middleton a purtat, la câțiva metri de Simona Halep, o bijuterie primită cadou de la Prințul William acum 11 ani
stirilekanald.ro
„Inima mea nu acceptă cât te-ai chinuit pe un pat de spital” Familia tânărului ucis de un luptător K1 își strigă durerea și cere să se facă dreptate
Horoscop zilnic pentru toate zodiile – 13 iulie 2025. O zi de duminică plină de surprize
MediaFlux
O nouă lovitură pentru șoferi! Amenzi de 607 lei pentru viteză prea mică
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai îngustă mașină din lume are lățime de doar 50 cm. A fost proiectată de un mecanic din Italia