Ansamblu de locuinţe şi spaţii comerciale, construit în sectorul 5 al Capitalei

Un nou ansamblu de clădiri ar putea fi construit pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, în apropierea Pieței de Flori din Sectorul 5. Investitorii intenționează să ridice mai multe clădiri cu 8 și 14 etaje în care vor fi amenajate locuințe, dar și spații comerciale și de birouri.
Marius Neagu
26 feb. 2015, 09:46
Ansamblu de locuinţe şi spaţii comerciale, construit în sectorul 5 al Capitalei

Pe un teren cu o suprafață de 20.194 metri pătrați, Tulip Management și Essenza Textile Prod-Impex SRL, vor să construiască patru clădiri cu trei niveluri în subsol, parter și 8 – 14 etaje, potrivit b365.ro.

Potrivit Planului Urbanistic Zonal, aflat momentan în dezbatere publică, clădirile vor avea funcțiuni mixte – locuințe, servicii, comerț, birouri. În cadrul noului complex vor fi amenajate un drum de incintă, alei pietonale, spații de agrement și chioșcuri. De asemenea, pe o suprafață de aproximativ 6.000 metri va fi amenajat spațiu verde.

În acest moment, pe terenul de pe bd. Tudor Vladimirescu nr. 29 este incinta industrială unde a funcționat Sc Inox SA.

Pentru ca proiectul să poată fi realizat, PUZ va trebui aprobat de Consiliul General al Municipiului București.

CITEŞTE ŞI Complex de locuinţe sociale pentru 200 de familii, construit în sectorul 4 al Capitalei