Antena Group a somat Focus Sat să îi scoată posturile din grilă

Antena TV Group a retras, vineri, operatorului Focus Sat dreptul de retransmisie a canalelor sale, deşi operatorul DTH consideră că actualul contract de distribuție semnat ȋntre cele două părți este ȋn vigoare.
Laurenţiu Matache
27 apr. 2012, 09:11
Antena Group a somat Focus Sat să îi scoată posturile din grilă

„La ȋnceputul lunii aprilie, Focus Sat a primit o solicitare scrisă din partea Antena TV Group, prin care operatorului i se cerea un tarif de opt ori mai mare pentru continuarea retransmiterii celor 5 posturi TV. Găsim nejustificată această solicitare, care, odată acceptată, ar afecta prețul abonamentelor noastre şi ar avea astfel impact direct asupra celor peste 283.000 de clienți Focus Sat”, au declarat reprezentanţii Focus Sat, compania deţinută de UPC România.

Posturile TV vizate cât şi altele aparținând Antena TV Group, au fost declarate de proprietarul lor libere la retransmisie, fără condiționări tehnice sau financiare pe teritoriul României.

„Ne dorim ca abonații noştri să nu fie privați de vizionarea canalelor incluse ȋn abonament, prin urmare am demarat negocieri cu oficialii Antena TV Group, pentru a ajunge la un acord. Ȋn ciuda eforturilor depuse până acum, Antena TV Group nu a dorit să renunțe la solicitarea inițială şi a refuzat orice propunere venită din partea Focus Sat”, au mai spus reprezentanţii Focus Sat.

Reprezentanţii Focus Sat au solicitat Consiliului Național al Audiovizualului modificarea grilei de programe (acceptarea noii grile, fără cele 5 canale Antena 1, Antena 2, Antena3, Euforia TV şi GSP TV).

„Ȋn aşteptarea aprobării oficiale din partea acestei autorități, clienții Focus Sat vor beneficia ȋn continuare de posturile TV menționate mai sus”, au mai declarat aceştia.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
A vorbit cu lacrimi în ochi despre omul care l-a dezamăgit la Dinamo: „Meseria lui este să distrugă”
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT