O nouă eliminare la Asia Epress. După o cursă infernală, presiune uriașă și probe dificile, echipa formată din Maurice Munteanu și Connie Preda a ajuns ultima la Irina Fodor. Din păcate, mătasea din criptex a fost de culoare roșie, iar cei doi au părăsit competiția.
Imediat după difuzarea cursei pentru Ultima Șansă, fanii au reacționat pe pagina oficială de Facebook Asia Express. O telespectatoare a adus acuzații grave producătorilor de la Antena 1, susținând că întreaga probă ar fi fost aranjată pentru a avantaja echipa formată din Mirela Vaida și Oana Tomoiagă.
„Vaida și Oana au fost avantajate de producție? În cursa pentru ultima șansă din seara aceasta am observat mai multe chestii ciudate.
1. La prima probă, echipa Vaida si Oana au numarat 21 de piese la statuie, celelalte 2 echipe 22. Cumva fetelor le-a dat la final rezultatul corect la ecuație, chiar și cu numărul greșit. (poate nu am înțeles eu bine asta cu numerale, deci până aici treacă-meargă, să zicem)
2. La făcutul genții, Vaida si Oana nu au pus fermoar la geantă și nu au fost penalizate (aici neclar dacă era sau nu obligatoriu adaugatul de fermoar, deci din nou, să zicem).
3. La cumpăratul jucăriilor nu au cumpărat un Lego cu panda, ci au luat un plus cu panda și un puzzle (?) și nu au fost penalizate (ei, aici chiar nu văd nicio scuză; așa puteau și Valerie cu Alex să ia un plus cu dinozaur și să nu se mai chinuie o ora milogindu-se în genunchi).
4. Nu ni s-a comunicat la ce diferențe de timp au ajuns echipele, deși de obicei se spunea.
Având în vedere că săptămâna trecuta Valerie si Alex au fost penalizați 30 minute pentru că nu au vorbit în chineza cu mașina, de ce același tratament nu a fost aplicat și echipei Vaida si Oana? Dacă ar fi ajuns la distanțe mari și penalizarea nu ar fi făcut diferența, de ce nu ni s-a spus asta? De ce nimeni nu a menționat nimic?
Sincer, mi s-a părut că producția le-a avantajat și a închis ochii pentru că ele ar fi ieșit pe ultimul loc dacă se aplicau penalizarile, având în vedere că pare că au ajuns destul de aproape unii de alții. Voi ce credeți?„, este mesajul publicat pe rețelele sociale.