Antena Group dă în clocot! Chef Florin Dumitrescu a câştigat procesul în care i s-au cerut daune de 100.000 de euro

Florin Dumitrescu a găsit ingredinetele potrivite în instanţă pentru a scăpa de daune uriaşe cerute de fostul său angajator. Bontea şi Scărlătescu au fost mai puţin inspiraţi.
Viorel Dobran
13 mai 2026, 19:56
Antena Group dă în clocot! Chef Florin Dumitrescu a câştigat procesul în care i s-au cerut daune de 100.000 de euro
Florin Dumitrescu a câștigat un proces cu Antena

Plecarea celor trei chefi de la Antena 1 s-a lăsat cu un adevărat război între cele două părți. În timp ce trustul de presă a intentat mai multe acțiuni în instanță împotriva chefilor, după refuzul lor de a mai filma pentru „Chefi la cuțite”, cei trei au reacționat și au dat Antena Group în judecată pentru sumele neplătite aferente celui de-al treilea sezon al emisiunii. În replică, fiecare dintre cei trei s-a ales cu procese din partea fostului angajator.

Chef Florin Dumitrescu a găsit reţeta cîştigătoare în instanţă. Acţiunea în instanţă depusă de Antena Group împotriva lui, prin care televiziunea cerea 100.000 de euro despăgubiri acuzându-l pe acesta că a încălcat o clauză din contract privind campaniile online, a fost respinsă de către Tribunalul București, scrie miercuri Pagina de Media.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Grupul media l-a dat în judecată pe fostul colaborator într-un proces care are ca obiect „proprietate intelectuală”, spunând că Florin Dumitrescu a desfăşurat campanii de publicitate fără a avea acordul scris de la Antena pentru brandul de ceasuri Breitling.

Colegul lui Florin Dumitrescu, Chef Sorin Bontea, a pierdut un proces asemănător cu Antena şi trebuie să-i plătească companiei 100.000 de euro, însă nici această decizie nu este definitivă.

Decizia Tribunalului București a venit într-unul dintre numeroasele procese deschise de Antena Group împotriva celor trei chefi, după ce aceşti au refuzat să mai colaboreze cu Antena 1 pentru emisiunea „Chefi la cuţite”, în toamna lui 2023.

Antena Group l-a acţionat în instanţă pe Florin Dumitrescu acuzându-l că a încălcat o caluză din contract pe vremea când maestrul bucătar era angajat al Antenei Group. Potrivit clauzei, Dumitrescu nu putea realiza materiale online pentru alte companii din afara trustului fără a avea acordul scris al Antenei. În acest caz, contractul prevedea penalităţi de 100.000 de euro.

În dosarul depus la instanţă, televiziunea a arătat că Dumitrescu a făcut 26 de promovări online pentru Breitling fără aprobarea prealabilă şi a încălcat astfel contractul.

Florin Dumitrescu a susţinut în faţa instanţei că niciodată pe parcursul colaborării cu Antena (din anul 2014) „nu s-a pus problema să solicit acordul prealabil scris al acesteia pentru postările pe care le-am realizat pe conturile proprii de socializare, indiferent dacă în aceste postări erau implicaţi şi terţi”.

„Ca dovadă, niciodată, până la notificarea din 30.10.2023, reclamanta nu mi-a solicitat să înlătur din mediul online materialele postate în legătură cu terţii care nu fac parte din trust şi să solicit, pentru viitor, acordul prealabil scris al acesteia pentru astfel de postări”, a spus Dumitrescu, după cum reiese din motivarea instanței.

Mai mult, la paginile de socializare ale lui Florin Dumitrescu avea acces inclusiv un angajat al Antenei Group, care făcea la rândul său postări.

„Rezultă, aşadar, că timp de şapte ani, Antena nu a avut nicio problemă cu postările de pe paginile noastre de socializare, pentru că, doar în contextul deteriorarii grave a relaţiei de colaborare dintre noi şi reclamantă, dintr-o dată, toate aceste postări să devină ilicite şi să ne fie solicitate despăgubiri de ordinul milioanelor de euro”, conform motivării.

Judecătorul a considerat că, prin comportamentul lor de-a lungul anilor, părţile au creat în practică o altă regulă: Antena nu mai cerea acorduri scrise înainte de postările online.

Instanţa a reţinut că grupul media nu a invocat niciodată această clauză timp de ani de zile, chiar dacă au existat sute de postări pentru alte companii. Televiziunea a reacţionat abia după refuzul chef-ilor de a continua colaborarea.

În plus, instanţa a spus direct că Antena a folosit clauza ca instrument de presiune după ruptura dintre părţi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat