Antonescu: Simplu spus şi anecdotic, mi s-a cerut să-l punem înapoi pe Băsescu

Preşedintele interimar, Crin Antonescu a declarat, vineri seară, întrebat dacă reprezentanţii cancelariilor străine i-au cerut ceva şi a refuzat, că, "simplu şi anecdotic", dar nu direct, s-a cerut punerea înapoi în funcţie a lui Traian Băsescu, el precizând că nu a fost de acord.
Romania TV
24 aug. 2012, 20:51
Antonescu: Simplu spus şi anecdotic, mi s-a cerut să-l punem înapoi pe Băsescu

„Simplu spus şi, aşa, anecdotic, da. Mi s-a cerut un singur lucru şi nu am fost de acord. Să-l punem înapoi pe Băsescu. (…) Nu, direct, anecdotic. Asta a fost toată discuţia. Nu mi s-a cerut„, a comentat Antonescu, la Antena 3, întrebarea moderatorului.

Antonescu a arătat că împotriva sa a fost dezlănţuită „o campanie dementă”, prin care se afirmă că el ar fi antioccidental, anti-Berlin, anti-Washington, ultranaţionalist, „ceva mai rău ca Miloşevici”.

Senatorul liberal a spus că nu a fost niciodată şi nu are cum să fie antioccidental, nici în politică, nici în alte domenii.

„Eu însă nu pot să înghit ca un servitor de mici dimenisiuni, aşa cum îi vedem pe tot felul de domni, doamne şi domnişoare din politică, din presă şi de pe unde vreţi dumneavoastră, ONG-uri, lucruri care nu pot fi admise, pentru că dacă eu sunt prooccidental, sunt prooccidental pentru că Occidentul a însemnat democraţie, raţiune şi stat de drept cu adevărat. Eu nu pot să spun că domnul Philip Gordon după ce vorbeşte cu mine, cu Ponta nu spune un cuvânt despre fraude şi mai ales despre fraude masive şi credibile iese la presă şi declară un asemenea lucru, o asemenea minciună, că nici măcar Parchetul General din România, cu toate vastele sale anchete de la ţară, parcă sunt anchete sociologice de pe vremea lui Gusti, nu au demostrat până acum fraude semnificative. Nu pot să fiu de acord cu astea”, a adăugat el.

Antonescu a spus că nimeni nu a înconjurat cu taburi o anumită clădire, nu a răpit preşedintele, nu a atacat ambasade.

„În ciuda acestor trei lucruri foarte clare, am vorbit la pereţi. Care este explicaţia? Eu nu ştiu ce fel de interese. Este foarte clar că Traian Băsescu a fost pentru unii un partener foarte comod în UE, un partener comod în momentul în care probleme foarte importante au frământat situaţia României – criza euro, toate celelalte”, a mai spus preşedintele interimar.

Crin Antonescu a precizat că nu ştie dacă, în urma referendumului, cineva din partid i-a cerut capul, dar el nu ar împiedica organizarea unui Congres Extraordinar dacă vreun coleg ar cere acest lucru.”Nu ştiu dacă cineva mi-a cerut capul, aş fi onorat, de dorit există probabil oameni care îl doresc, că asta este dinamica în partid. Eu nu am nici cea mai mică reţinere, am mai spus-o şi altă dată, dacă cineva doreşte să facem fie şi un Congres Extraodrinar, nu eu am să îi împiedic pe colegii care ar dori chestiunea asta„, a spus Antonescu.

El a mai adăugat că, dacă în urma unui Congres extraordinar s-ar alege un alt lider al partidului, ar pleca cu inima împăcată, pentru că nu lasă PNL deloc mai rău decât l-a preluat.

Philip Gordon, reprezentantul guvernului american, a declarat, pe 13 august, că SUA susţin cele 11 puncte redactate de CE la adresa autorităţilor de la Bucureşti, precizând că a auzit „ceea ce trebuia” de la oficialii români cu care a discutat, rămânând de văzut dacă aceştia vor respecta ce au spus, informează Mediafax. „Ne pasă de România, de viitorul ei, de democraţia ei”, a spus Gordon.

Philip Gordon a precizat că SUA sunt preocupate de recentele evoluţii legate de referendum şi de procesul prin care aceta este revizuit.

„Am venit şi pentru a exprima aceste preocupări. Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat”, a spus Philip Gordon.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Declinul lui Donald Trump, șansă pentru Răzvan Burleanu? Cum îl pot ajuta alegerile din SUA pe șeful FRF
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT