Antonescu a fost mandatat de conducerea PNL să renegocieze protocolul USL VIDEO

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că a fost mandatat de Biroul Politic Naţional al partidului să discute cu PSD despre posibile completări, adăugiri la protocolul Uniunii Social Liberale, precizând că rezultatul va fi o întărire a gradului de coeziune în USL, informează agenţia Agerpres.
Romania TV
27 mai 2013, 15:25
Antonescu a fost mandatat de conducerea PNL să renegocieze protocolul USL VIDEO

„BPN m-a mandatat, în calitate de preşedinte al PNL, cu discutarea cu partenerii noştri din USL, cu cei din PSD, cu celelalte formaţiuni, acelei posibile completări, dezvoltări, adăugiri la protocolul USL. Avem un protocol, el este în vigoare, coordonatele sale, principiile sale, mecanismele fundamentale nu se schimbă, dar sunt lucruri pe care le putem adăuga în sensul întăririi şi dezvoltării acestui parteneriat politic tocmai în scopul ca să reuşim în fiecare zonă – în zona de guvernare, în zona privind modificarea Constituţiei şi mai târziu în zona campaniei prezidenţiale”, a arătat Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

El a precizat că nu se va schimba nimic în protocol din înţelegerile comunicate alegătorilor.

„Nu se schimbă nimic fundamental din înţelegerile care au fost comunicate public alegătorilor noştri. Nu se schimbă toate acele înţelegeri de natură tehnică – paritatea în Guvern de exemplu, nu se modifică aceste cifre, cum ne anunţau unii de dimineaţă, de s-au speriat până şi PSD-iştii. Nu se modifică nimic din programul de guvernare pentru că programul de guvernare este validat de votul cetăţenilor şi mai ales este validat de Parlament”, a explicat preşedintele PNL.

De asemenea, el a ţinut să precizeze că nu se modifică obiectivele care ţin de modificarea Constituţiei, de regionalizare, de alegerile prezidenţiale.

„Se vor adăuga, eu aşa cred, da aici nu mai intru în detalii pentru că aceste lucruri urmează să le discutăm şi când le vom decide vi le vom aduce la cunoştinţă, prevederi care să întărească gradul de colaborare între noi, care să expliciteze anumite mecanisme şi să detalieze, poate chiar să etapizeze anumite obiective, rezultatul în opinia mea va fi o întărire a gradului de coeziune în USL nicidecum ceea ce îşi închipuie unii – o tensionare a raporturilor în interiorul acestora”, a mai afirmat Antonescu.

Conducerea Partidului Social Democrat a decis pe 20 mai desemnarea unei echipe de negociere pentru rediscutarea, respectiv updatarea protocolului Uniunii Social Liberale, a anunţat preşedintele PSD, Victor Ponta, la finalul reuniunii Biroului Permanent Naţional al formaţiunii.

„Sunt lucruri acolo care nu mai sunt necesare – cele referitoare la alegeri locale, la alegeri parlamentare. Au apărut situaţii noi şi cred că după acest moment tensionat trebuie să rediscutăm practic protocolul. Să facem o echipă de negociere, să discutăm cu colegii liberali, pentru că, sincer, cu cei de la PC, de la UNPR nu a apărut nicio problemă în acest sens. Şi sper să găsim soluţiile cele mai bune”, a declarat premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL.

El a precizat că protocolul nu va fi renegociat în sensul candidaturii la prezidenţialele din 2014, candidatul USL rămânând preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Între timp, decizia foarte clară a social-democraţilor este de a nu răspunde la acuzaţii şi de a nu tensiona situaţia existentă în USL.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
De ce cazul Reghecampf vs Craiova se va finaliza prost indiferent de verdict. Ștefan Beldie numește singurul vinovat!
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 14 octombrie. BNR a publicat cotațiile pentru principalele valute. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină
Playtech.ro
Unde a venit deja iarna în România. Zonele pentru care ANM anunță lapoviță, ninsori și strat de zăpadă
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Răsturnare de situație privind Guvernul Niculescu! S-a aflat chiar astăzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT