Antonescu: Băsescu vrea să facă pe DRACU-N PATRU să nu existe un interimar

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, îl atacă pe Traian Băsescu, acuzându-l că se agaţă de putere prin orice fel de mijloace. Preşedintele Senatului susţine că Băsescu "doreşte să facă pe dracu în patru să nu existe un interimar pe care să nu îl poată controla".  
Romania TV
09 iul. 2012, 12:18
Antonescu: Băsescu vrea să facă pe DRACU-N PATRU să nu existe un interimar

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a comentat luni prezenţa lui Traian Băsescu la CCR şi a arătat că acesta încearcă să obţină invalidarea suspendării votată săptămâna trecută.

„Dânsul făcuse sesizarea şi, dacă mă întrebaţi, cred că domnul Traian Băsescu nu e deloc încântat de această suspendare. Cred că a vrut să obţină sau ar vrea să obţină de la Curte fie invalidarea suspendării, fie invalidarea alegerii celor doi preşedinţi ai Camerelor. A spus că va petrece week-endul în familie. Ştiţi că nu l-a petrecut în familie, l-a petrecut la Cotroceni. Traian Băsescu doreşte să facă pe dracu în patru, cum se spune în popor, dacă tot e suspendat, să nu existe un interimar pe care să nu-l poată controla, de genul domnului Vasile Blaga„,  a declarat Antonescu, la finalul reuniunii Consiliului Naţional Executiv al PNL. 

Liderul PNL s-a referit şi la reunirea judecătorilor CCR în şedinţa în care trebuie să decidă interimatul. „Ştiau foarte bine că urma la câteva ore o şedinţă care era destul de probabil să ducă la suspendare, şedinţa s-a terminat nu foarte târziu, nu s-a terminat la trei noaptea, s-a terminat spre ora 21.00. Curtea se putea reuni şi în acea seară, pentru că este vorba de vacanţa celei mai înalte funcţii în stat, nu a făcut-o. Nu a făcut-o nici sâmbătă dimineaţă, nici sâmbătă după-amiază, nici duminică toată ziua. Evident este dreptul Curţii, aici nu avea termen, când aveam dreptul să cerem un termen Curţii, l-am cerut, aici nu aveam acest drept, e decizia Curţii când se reuneşte”, a spus Crin Antonescu.

Curtea Constituţională discută luni contestaţia depusă de Traian Băsescu în urma deciziei Parlamentului de a-l suspenda din funcţie, precum şi  împrejurările care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României. Traian Băsescu a venit la CCR, în jurul orelor 14.00, şi a plecat după o jumătate de oră.

Cred că este bine ca la Curtea Constituţională să existe şi viziunea preşedintelui asupra a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută legat de decapitarea primilor doi oameni în stat, plus Avocatul Poporului„, a declarat Traian Băsescu.

DailyBusiness
George Simion, între tortul Groenlandei și fursecurile României. Ce a declarat liderul AUR
Spynews
Răsturnare șocantă în cazul crimei din Timiș! Un adult ar fi fost implicat în uciderea lui Mario. Ce declarații a făcut unchiul victimei
Fanatik.ro
Gigi Becali, transfer uluitor cu Giovanni Becali! 11 milioane de euro: „Dacă nu semnezi, nu pleci de la FCSB!”
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. S-a tras cortina. Doliu în film, televiziune și teatru
Playtech.ro
Locuitorii unei comune din România, impozit de 10.000 de lei pe locuinţe. Sunt de 30 de ori mai mari ca în alţi ani, acuzaţiile cetăţenilor
Adevarul
Echipajele ucrainene de drone „afumă” tancurile rusești în ascunzătorile lor
wowbiz.ro
Mario, adolescentul ucis în Cenei, și-a presimțit moartea?! Mesajele cutremurătoare pe care le-a postat pe internet înainte de tragedie: „Prietenul de azi, criminalul de mâine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Unchiul lui Mario a DEZVĂLUIT cum și-a recunoscut unul dintre adolescenți fapta: „L-a omo... Vezi mai mult
iamsport.ro
Gigi Becali l-a înjurat pe jurnalistul Silviu Tudor Samuilă: ”Era ceva cu Nuțu Cămătaru...”
MediaFlux
Anunț de ultimă oră despre taxe și impozite în 2026. Promisiunea premierului Bolojan pentru români
stirilekanald.ro
VIDEO Detalii terifiante ies la iveală după moartea lui Mario. Oamenii legii au descoperit că trupul neînsuflețit a fost mușcat
Top 5 sloturi Yggdrasil