Antonescu: Înţeleg că premierul renunţă la condiţia vicepremierului PC. Înseamnă că USL rămâne în picioare

Liderul PNL Crin Antonescu spune că interpretează "optimist" declaraţia premierului potrivit căreia a ales ca guvernarea să continue în formula USL, potrivit Mediafax. El a afirmat că înţelege din spusele lui Victor Ponta că acesta  renunţă la condiţia vicepremierului PC, nemaifiind atunci niciun motiv să nu se meargă mai departe de luni.
Romania TV
14 feb. 2014, 21:14
Antonescu: Înţeleg că premierul renunţă la condiţia vicepremierului PC. Înseamnă că USL rămâne în picioare

Antonescu a fost întrebat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, cum interpretează răspunsul lui Victor Ponta la solicitarea sa.

„Nu pot să-l interpretez decât optimist, în sensul că a revenit la spiritul iniţial al înţelegerii noastre, spirit care înseamnă în esenţă că USL înseamnă un acord de fond între PSD şi PNL. Şi, dacă acesta este sensul declaraţiei premierului, nu pot decât să o salut”, a spus Antonescu.

El a menţionat totodată că nu a avut nicio discuţie zilele acestea nici cu Victor Ponta, nici cu alţi „fruntaşi” PSD şi că, din câte ştie, nici alţi colegi ai săi nu au fost contactaţi de social-democraţi.

„Eu consider că nu există nicun motiv temeinic, serios pentru ca alianţa să nu continue şi, în al doilea rând, că în ceea ce mă priveşte şi în ceea ce priveşte PNL suntem cât se poate de dispuşi la acest lucru”, a mai spus Antonescu, solicitat să precizeze cum evaluează actuala situaţie din USL.

Crin Antonescu a arătat totodată, chestionat în legătură cu vicepremierul PC, că din punctul său de vedere această chestiune este „foarte clară”.

„Nu a existat şi nu va exista. Păstrăm toate raporturile de reprezentare în acest Guvern aşa cum au funcţionat ele de la început şi până acum şi mergem mai departe. Înţeleg din declaraţia domnului Ponta că renunţă la o asemenea condiţie, aşa o citesc eu, optimist, şi atunci evident că nu avem niciun fel de motiv să nu mergem mai departe de luni, cu o nouă formulă guvernamentală, în sensul a câţiva oameni noi, dar pe aceleaşi temeiuri pe care am construit şi pe care au funcţionat alianţa şi guvernul”, a mai spus Antonescu.

Liderul PNL a mai spus că o întâlnire cu PSD ar putea avea loc, din punctul său de vedere, oricând ar fi solicitată.

„Cred că luni dimineaţă cel mai târziu ar trebui ca ea să aibă loc, ca să putem luni deja să solicităm convocarea Camerelor în şedinţă comună. Pe de altă parte, nici n-ar mai fi nevoie de vreo discuţie, până la urmă n-ar fi nevoie decât ca lucrurile pe care ne-am înţeles, care sunt în comun agreate, cu excepţia acestei invenţii cu vicepremier Daniel Constantin, să vină în Parlament şi atunci e foarte simplu, nici nu mai e nevoie de o discuţie. Dar probabil că o astfel de discuţie se va face”, a menţionat Antonescu.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a răspuns solicitării liderului PNL, Crin Antonescu, de a alege între PNL şi USD, spunând că răspunde acestei cereri alegând ca guvernarea să continue până în 2016, inclusiv, în formula USL şi refuzând să răspundă altor întrebări pe această temă.

„Am ales ! Am ales ca, în 2014-2016, să păstrăm formula de succes USL. Cred că cea mai bună formulă de guvernare este USL”, a spus Ponta, fără să răspundă la alte întrebări pe această temă în pofida insistenţelor presei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Cristi Chivu lui David Popovici: „Mi se pare fascinant!”
Capital.ro
Munca „invizibilă” a femeilor din România ajunge la 19% din PIB. Studiul care arată de ce pensiile femeilor sunt aproape la jumătate față de ale bărbaților
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Putin și-a pus la punct planul pentru România și toată Europa. Rolul lui Donald Trump
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România