Antonescu: Nu am avut nicio discuţie cu Ponta despre modificările din Codul Penal

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat vineri, după ce Traian Băsescu a spus că ar trebui să îşi dea demisia, că nu a dicutat cu premierul Victor Ponta despre modificările din Codul Penal.
Iulian Tudor
13 dec. 2013, 10:19
Antonescu: Nu am avut nicio discuţie cu Ponta despre modificările din Codul Penal

„Nu am avut nicio discuţie sau înţelegere cu Victor Ponta sau cu altcineva despre modificările din Codul Penal. Pe Traian Băsescu nu-l mai calific. Despre demisii, nu domnul Băsescu trebuie să vorbească, om cramponat de scaun în mod jenant, după ce aproape 90% dintre cetăţenii României i-au zis să plece„, a declarat Crin Antonescu.

El a admis că a discutat numai despre schimbarea din statutul de funcţionar public al parlamentarilor: „Nu detalii, nu alte lucruri, lucruri pe care le-am spus şi atunci, şi a doua zi, şi ieri”.

Şi premierul Victor Ponta a declarat, la rândul lui, nu a avut o înţelegere cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, pentru modificarea Codului penal. „Nu răspund pentru ce fac aleşii. Ministrul Justiţiei va verifica Legea amnistiei„, a declarat Victor Ponta.

Traian Băsescu a declarat, vineri, într-o emisiune la B1 TV, că premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea ar trebui să demisioneze după ce, marţi, în Parlament, s-au votat modificările la Codul Penal.

„Antonescu, Ponta, Zgonea ar trebui să demisioneze imediat după ce s-a întâmplat (n.r. – modificarea Codului Penal şi legea amnistierii) pentru a se îndrepta lucrurile. Răul făcut este atât de mare! Avem soluţii politice de a ni se da o nouă şansă, de a fi consideraţi un stat civilizat. Cei care au patronat politic acest atac la statul de drept trebuie să facă un pas înapoi. Oricât l-am plimbat pe Ponta pe la cancelariile străine, acesta rămâne şi cu lovitura de stat din vară, şi cu plagiatul, şi cu aceste modificări care sunt o lovitură la justiţie. Oricât l-am plimba prin lume, va fi primit cu flori prin Africa, dar în Europa, America, Canada va fi privit ca un om care are probleme„, a spus Traian Băsescu.

CITEŞTE ŞI: Voiculescu: Preşedintele a revenit la vechea obsesie cu patronii de presă

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. Prin această decizie, preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT