Antonescu: Nu avem alt gând decât România în NATO, UE şi alături de SUA, dar una puternică VIDEO

Crin Antonescu a declarat, la lansarea candidaţilor USL în Cluj, că liderii Uniunii susţin ca România să fie un "partener adevărat cu Statele Unite", membru al NATO şi UE, dar cu un "conţinut adevărat".
Romania TV
16 nov. 2012, 13:07
Antonescu: Nu avem alt gând decât România în NATO, UE şi alături de SUA, dar una puternică VIDEO

„Vreau să spun, în legătură cu minciunile lor – e tot ce le-a mai rămas (…) -, niciunul dintre noi, din cei şapte milioane patru sute de mii, niciunul dintre noi, dintre conducătorii şi membrii USL, nu avem alt gând decât România în Europa, nu avem alt gând decât România occidentală, nu avem alt gând şi alt proiect decât România partener adevărat cu Statele Unite, România membru al NATO, membru al UE. Dar ce ne deosebeşte de alţii este că noi vrem să dăm conţinut cu adevărat acestui lucru, că vrem, atunci când spunem România puternică, vrem să înfăptuim cât se poate de mult din ceea ce este mai mult decât un program de guvernare. România puternică este un proiect naţional românesc, după zeci de ani”, a afirmat Antonescu.

El a mai spus că ţara are nevoie de „conducători adevăraţi” şi de o majoritate parlamentară „mai puternică decât oricând”.

„Ţara are nevoie de proiect, ţara are nevoie de unitate, ţara are nevoie de conducători adevăraţi. La 9 decembrie să-i dăm o majoritate mai puternică decât oricând şi în consecinţă să-i dăm un prim-ministru mai puternic decât oricând”, a mai afirmat liderul PNL.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Scandalul de la Sepsi – Dinamo ia amploare! Doi primari îi dau replica lui Andrei Nicolescu. Ce spune șeful CNCD
Capital.ro
CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor în perioada 27-29 octombrie. Ce trebuie să știe pasagerii
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Abigail, eleva din Bistrița implicată într-un grav eveniment rutier, și-a pierdut viața la doar 18 ani: „A plecat să cânte în corul îngerilor”
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT