Antonescu: Nu m-am întâlnit cu Voiculescu, n-am discutat cu nimeni din PC despre Justiţie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că nu a avut întâlniri cu preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, şi nici cu vreun apropiat al acestuia pentru a discuta despre portofoliul de la Justiţie.
Romania TV
02 apr. 2013, 14:09
Antonescu: Nu m-am întâlnit cu Voiculescu, n-am discutat cu nimeni din PC despre Justiţie

„Cred că pe parcursul acestui an, de câteva luni bune, nu l-am întâlnit pe domnul Voiculescu nu am vorbit şi nu am comunicat, cu excepţia unei seri, când ne-am întâlnit la teatru şi ne-am salutat. Partidul Conservator nici nu s-a pronunţat în vreun fel în această micuţă criză. Când astfel de minciuni sunt propagate, de obicei nu primesc niciun fel de replică. Îmi pare rău că unii ajung la aşa ceva. (…) Nu am avut nici cu Voiculescu, nici cu vreun apropiat, vreo discuţie despre acest subiect”, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Liderul PNL a mai spus că întâlnirea de miercuri de la Parlament nu este una „extraordinară sau de urgenţă”, ci o întâlnire care are loc lunar. „A fost convocat Biroul Politic Central pentru că existau subiecte presante”, a mai spus Antonescu.

Antonescu nu a exclus să aibă loc o întâlnire cu premierul Ponta.

Preşedintele Crin Antonescu anunţa marţi că în cadrul BPC de miercuri vor exista discuţii cu privire la propunerea PNL pentru postul de ministru al Justiţiei. Cel care va prelua frâiele justiţie are o sarcină grea: să găsească şefi pentru DNA şi Parchetul General.

Întrebat dacă o posibilă propunere pentru Ministerul Justiţiei ar putea fi Tudor Chiuariu, Antonescu a răspuns că există un recurs pe rol în cazul lui şi că „nu vrem să dăm loc la interpretări”. Vezi şi alte nume vehiculate pentru Ministerul Justiţiei.

Declaraţia lui Crin Antonescu vine după ce în presă au apărut informaţii privind o discuţie foarte dură, cu ameninţări, între Dan Voiculescu şi Crin Antonescu. Potrivit România TV, Voiculescu l-a sunat pe liderul PNL şi i-a spus că dacă va renunţa la Ministerul Justiţiei, va declanşa o campanie mediatică împotriva lui.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Fostul antrenor al Craiovei lui Adrian Mititelu a ajuns la naționala Italiei! Anunțul federației
Capital.ro
Guvernul a adoptat noi măsuri de siguranță pentru piața de energie electrică. Transelectrica poate limita consumul între orele 19:00 și 23:00 dacă apar deficite în sistem
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Surpriză: Ștefan Baiaram, propus la o echipă din Serie A! ”Poate să dea 5-6 milioane de euro”
MediaFlux
Putin se pregătește sa atace o țară din NATO. Informații dezvăluite de serviciile secrete americane
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România