Antonescu: Parlamentul se va reuni miercuri în şedinţă comună pentru Statutul parlamentarilor

Birourile permanente reunite au decis, marţi, convocarea unei şedinţe de plen reunit al Parlamentului pentru miercuri, începând cu ora 12.00, pentru votul la Statutul parlamentarilor, în conformitate cu decizia CC, a precizat preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
Romania TV
25 iun. 2013, 11:41
Antonescu: Parlamentul se va reuni miercuri în şedinţă comună pentru Statutul parlamentarilor

Întrebat dacă, în legătură cu Statutul parlamentarilor, Parlamentul se va reuni în şedinţă comună, Antonescu a precizat: „S-a decis o şedinţă comună mâine, începând cu ora 12.00, pentru votul în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale”.

Antonescu a precizat că, din punctul de vedere al conducerii Camerelor, se poate da votul asupra Statutului parlamentarilor şi în condiţiile în care Curtea Constituţională nu a publicat motivarea.

Întrebat cum se va da votul, în condiţiile în care CC nu a publicat motivarea, Antonescu a precizat: „Din punctul de vedere practic al conducerii celor două Camere, având în vedere că suntem şi pe ultimii metri ai sesiunii, cred că putem da acest vot şi fără motivare, pentru că ceea ce contează – contează decizia, soluţia”.

Birourile permanente reunite ale celor două Camere au fost sesizate marţi cu Raportul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune, referitor la proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la modificarea Regulamentului şedinţelor comune.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că va solicita în USL ca în această săptămână, ultima din actuala sesiune, Parlamentul să adopte, în plenul reunit, modificările aduse Regulamentului şedinţelor comune.

Zgonea aspus că amendamentele la acest proiect trebuie depuse până marţi, în condiţiile în care luni este zi liberă.

Zgonea a spus că aceste amendamente vor trebui cuprinse în Raportul comisiei de resort, care va fi supus, potrivit intenţiei sale, votului plenului comun al Parlamentului din această săptămână.

Potrivit lui Zgonea, modificările aduse pun de acord Regulamentul şedinţelor comune cu prevederile noului Statut al parlamentarilor, lucru care se poate face şi în absenţa motivării Curţii Constituţionale, care a declarat, săptămâna trecută, neconstituţionale unele din articolele Statutului.

Zgonea a spus că este necesar să se adopte modificările aduse Regulamentului şedinţelor comune, pentru ca ulterior să se treacă la elaborarea Codului de conduită al parlamentarilor, pentru care va solicita asistenţă de la instituţiile europene, precum Comisia Europeană, Parlamentul European sau Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Celebra actriță din seriale populare ca Peaky Blinders sau Gambitul damei care îl susține pe Messi la Cupa Mondială. A fost filmată alături de Beckham
Capital.ro
Adevărul despre banii din bancă: cât de protejate sunt, de fapt, economiile românilor
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Cum ar arăta Pământul în anul 5.000. Un „călător în timp” a dezvăluit cum va fi viitorul
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?