Antonescu: România, un bun exemplu privind atitudinea fermă de combatere a naţionalismului şi antisemitismului

România este un bun exemplu în ceea ce priveşte atitudinea fermă de combatere a naţionalismului, rasismului şi antisemitismului, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu, marţi, în cadrul unei dezbateri la Forumul Global organizat de Comitetul Evreiesc American, se arată într-un comunicat de presă al PNL.
Romania TV
13 mai 2014, 19:33
Antonescu: România, un bun exemplu privind atitudinea fermă de combatere a naţionalismului şi antisemitismului

„După 2004, România a făcut paşi importanţi în privinţa recunoaşterii Holocaustului, cum ar fi inaugurarea la Bucureşti a unui memorial al victimelor Holocaustului, înfiinţarea unei agenţii guvernamentale, Institutul ‘Elie Wiesel’ pentru Studierea Holocaustului, introducerea în şcoli a unui curs opţional la liceu de istoria evreilor şi istoria Holocaustului, au fost luate măsuri comemorative (a fost adoptată prin lege o zi naţională a Holocaustului în România), instituţiile oficiale şi academice din România organizează anual diverse manifestări dedicate asumării şi comemorării Holocaustului”, a spus Antonescu, citat în comunicat.

Preşedintele PNL a arătat că la nivelul UE există instrumentele legislative care pot fi aplicate, dar politicienii trebuie să fie mult mai determinaţi să acţioneze la nivel european împotriva extremismului de orice fel.

„Precizez totodată că extrema dreaptă nu este reprezentată la nivel parlamentar în România şi nu poate fi vorba de un succes al formaţiunilor care se revendică a fi de extremă dreaptă la alegerile pentru Parlamentul European din această lună”, a afirmat liderul liberal, potrivit sursei citate.

În continuarea referirilor la situaţia din România, acesta a menţionat că în ultimii ani clasa politică şi administraţiile succesive au afirmat angajamentul constant al României pentru combaterea antisemitismului prin măsuri concrete legislative şi educative.

„Deşi există un cadru legislativ, acesta nu oferă în mod real justiţiei instrumentele necesare pentru a sancţiona asemenea manifestări, multe cazuri fiind închise din cauza lipsei de claritate legislativă. Ca atare, am iniţiat anul trecut un proiect de lege pentru îmbunătăţirea legislaţiei care interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, manifestările antisemite, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Această lege a fost deja votată de Senat şi aşteaptă să fie adoptată de către cealaltă cameră a Parlamentului”, a mai spus Crin Antonescu, care a adăugat că în condiţiile proliferării unor acţiuni antisemite la graniţa României, în Ungaria sau Ucraina, România este pregătită şi trebuie să fie fermă în combaterea unor asemenea acte.

Liderul liberal a atras atenţia asupra riscului propagării antisemitismului din diverse state în care proliferarea acestuia, cultul criminalilor de război, negarea Holocaustului şi actele de intoleranţă sunt în creştere.

Global Forum este un eveniment anual organizat de Comitetul Evreiesc American, una dintre cele mai puternice organizaţii ale evreilor americani. Anul acesta sunt prezenţi peste 1.700 de invitaţi din SUA şi străinătate, miniştrii de Externe din Franţa, Canada, Cipru, Singapore, ministrul pentru afaceri strategice al Israelului, oameni politici din SUA şi alte ţări, precizează PNL.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
A murit Emeric Ienei, câștigătorul Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București
Capital.ro
Decizia luată de Elena Udrea. A plecat din țară fără partenerul său. Ce s-a întâmplat cu Adrian Alexandrov
Playtech.ro
Distruge gătitul la microunde nutrienții din mâncare? Ce spun studiile recente
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
George Banks, unul dintre cei mai cunoscuți criminali din SUA, a murit la 83 de ani! Bărbatul a ucis 13 persoane, dintre care 5 erau copiii săi, într-un atac armat
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Când vor fi virate bursele elevilor aferente lunilor septembrie şi octombrie: Banii vor intra direct pe carduri
iamsport.ro
L-a avut idol pe Cârțu, dar a rămas marcat pe viață de ce i-a făcut în copilărie: ”Mi-a rupt sufletul, nu credeam că poate face așa ceva! M-a traumatizat, era feblețea mea”
MediaFlux
Bobonete și Dan Chișu, supărați la o terasă! Imagini total diferite față de cele din podcasturi. Nici nu și-au terminat ceaiul! FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai