Antonescu: Toţi senatorii PNL au votat în cazul Vosganian. Dacă PNL se abţinea, se abţinea tot USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că toţi senatorii liberali au votat în cazul solicitării de începere a urmării penale în cazul ministrului Varujan Vosganian, informează Mediafax.
Filip Stan
07 oct. 2013, 20:49
Antonescu: Toţi senatorii PNL au votat în cazul Vosganian. Dacă PNL se abţinea, se abţinea tot USL

Mai mult, toţi liberalii au votat împotriva începerii urmăririi penale contra lui Varujan Vosganian, Crin Antonescu precizând că a fost abandonată ideea abţinerii de la vot în urma discuţiilor din USL.

„Au votat toţi (senatorii PNL, n.r.). Nu am mai putut-o aplica pentru că eu atunci când am făcut-o şi am consultat şi partenerii din USL, şi alte grupuri politice au spus: «Atunci şi noi ne abţinem». În această situaţie, noi am fi putut declanşa prin abţinerea de la vot, sau neparticiparea la şedinţă, o situaţie de lipsă de cvorum care ar fi fost şi mai jenantă şi ar fi dus lucrurile mai departe. Atunci am mers în plen şi fiecare a votat cum a dorit”, a răspuns Antonescu.

Rezultatul oficial al votului Senatului în cazul solicitării privind începerea urmăririi penale în cazul ministrului Varujan Vosganian a fost anunţat în plen, fiind înregistrate 126 de voturi „împotrivă” şi 25 de voturi „pentru”.

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

CITESTE SI: Daniel Chiţoiu, INTERIMAR la Economie. Antonescu: Vom decide, poate luni, pe cine punem în locul lui Vosganian

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT