Antonescu: Vrem maximă transparenţă şi consens la revizuire, dar accesul presei nu e obligatoriu

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat că în procesul parlamentar de revizuire sunt urmărite maxima transparenţă şi consens posibil asupra deciziilor, care să nu fie luate în spatele uşilor închise, precizând însă că accesul presei la lucrări nu e obligatoriu.
Romania TV
28 mai 2013, 11:42
Antonescu: Vrem maximă transparenţă şi consens la revizuire, dar accesul presei nu e obligatoriu

Antonescu a susţinut că în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei sunt avute în vedere două principii în baza cărora să se desfăşoare acest proces, respectiv transparenţa şi consensul maxim.

El a susţinut că după ce tema revizuirii Constituţiei „a căpătat un loc concret pe agenda publică, din multe locuri s-au auzit din nou ţevile de tun, gurile de foc ale propagandei”.

„Nu există niciun temei pentru a acuza de lipsă de transparenţă tot acest proces, nu există niciun motiv pentru a fi agitat spectrul sau spaima unei Constituţii revizuite în spatele uşilor închise”, a afirmat Antonescu.

Preşedintele Comisiei de revizuire a susţinut că va „garanta” aceeaşi transparenţă ca şi în cazul activităţilor Forumului constituţional.

„Din punct de vedere al partidelor, al forţelor politice, nu e întâmplător că deja foarte multe puncte de vedere s-au făcut cunoscute, cele mai importante opţiuni au fost aruncate în dezbatere. Nimeni nu le ţine secrete, nimeni nu doreşte să găsească soluţii pentru revizuirea Constituţiei în spatele uşilor închise, pe sub masă, sau înţelegeri de culise. Cred că înţelegem toţi că revizuirea Constituţiei nu este un act legislativ şi politic banal sau uzual”, a mai spus Antonescu.

Liderul PNL a mai declarat că procesul de revizuire excede intereselor directe ale formaţiunilor aflate în acest moment la putere.

„Chiar dacă noi suntem în situaţia în care actuala majoritate însumează două treimi, nu rămân mai puţin actuale principiile căutării consensului maxim. Nu rămâne mai puţin important pentru noi, cei care suntem în majoritate, să discutăm pas cu pas această revizuire şi, dacă se poate, să ajungem în cele mai bune cazuri la consens”, a susţinut liderul PNL.

Antonescu a fost întrebat în ce măsură poate fi vorba despre transparenţa lucrărilor comisiei de revizuire, în condiţiile în care presa nu va avea acces la lucrări.

El a susţinut că va supune din nou votului comisiei, miercuri, propunerea ca presa să aibă acces la dezbaterile comisiei.

„Dacă şedinţele nu sunt publice, nu înseamnă că acele lucrări sunt în spatele uşilor închise (…) Nici Curtea Constituţională când dezbate nu o face cu presă, nu înseamnă că deciziile CC nu sunt transparente – am dat un exemplu – pentru că opinia publică este informată cu ce s-a decis acolo, cu ce argumente, fiecare poate anunţa după aceea ore întregi în conferinţele de presă, în emisiuni de televiziune ce poziţii a susţinut, ce a zis ăla, ce n-a zis ăla, e o chestiune doar de funcţionare a şedinţei”, a replicat Antonescu.

El a mai susţinut că este ultimul om politic care să fie interesat în a păstra tăcerea asupra lucrărilor comisiei.

„Din partea mea, le puteţi televizia în direct, mai ales că pe unele posturi de televiziune câştigul este evident, că în moment ce televizaţi lucrările în direct nu pot exista lungi şedinţe de înfierare a mea. Câştig timp”, a argumentat ironic liderul PNL.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„I-am zis să nu vină la Craiova!“. Tatăl lui Răzvan Sava rupe tăcerea despre situația fiului său la Universitatea: adevărul despre cele 2,5 milioane de euro. Exclusiv
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi dintre cei trei frați dispăruți din Sălaj au fost găsiți în județul Cluj. Al treilea copil este căutat în continuare
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT