Anul 2018, pe cale să devină unul dintre cei mai călduroşi înregistraţi pe Terra

2018 are şanse mari să ocupe locul al patrulea în topul celor mai călduroşi ani înregistraţi vreodată pe Terra, au anunţat joi reprezentanţii ONU, care au lansat şi un avertisment în legătură cu urgenţa extremă a acestei situaţii globale, într-un raport publicat cu câteva zile înainte de debutul summitului pentru climă COP24, informează AFP.
Iulian Tudor
29 nov. 2018, 14:30
Anul 2018, pe cale să devină unul dintre cei mai călduroşi înregistraţi pe Terra

În declaraţia sa provizorie despre starea climei mondiale, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) afirmă că temperatura medie de la suprafaţa Globului, pentru primele 10 luni ale acestui an, a fost mai mare cu aproape 1 grade Celsius în comparaţie cu valorile din epoca preindustrială (1850-1900), astfel încât „2018 se anunţă ca al patrulea cel mai cald an întregistrat vreodată”, scrie agerpres.ro.

Citeşte şi Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe tema conflictului Rusia – Ucraina din Marea Neagră

În consecinţă, tendinţa de încălzire a Terrei pe termen lung „este evidentă şi se continuă”, a declarat secretarul-general al OMM, Petteri Taalas, într-o conferinţă de presă.

În contextul în care ultimii 22 de ani includ cei mai calzi 20 de ani înregistraţi vreodată, ultimii patru ani se regăsesc în fruntea acestei liste, potrivit OMM.

„Trebuie să insistăm iar şi iar: suntem prima generaţie care a înţeles foarte bine schimbările climatice şi ultima generaţie care poate să contreze consecinţele lor”, a subliniat Petteri Taalas.

Întrucât concentraţiile din atmosferă ale gazelor cu efect de seră, factor determinant al încălzirii climei, doboară recorduri peste recorduri, „temperatura riscă să crească cu 3-5 grade Celsius până la sfârşitul secolului dacă tendinţa se va menţine”, a declarat directorul OMM, cu câteva zile înainte de debutul COP24, care va avea loc în oraşul polonez Katowice.

Pe durata COP24, comunitatea internaţională trebuie să finalizeze Acordul de la Paris, pentru atingerea obiectivului de a limita creşterea temperaturii globale sub pragul de 2 grade Celsius, sau chiar 1,5 grade Celsius, în raport cu nivelurile din epoca Revoluţiei industriale.

Potrivit experţilor ONU, atingerea obiectivului de 1,5°C este posibilă prin schimbarea modului de viaţă, a sistemelor energetice şi a reţelelor de transport.

Frig şi cald

Până atunci, încălzirea climei continuă neobosită, provocând o creştere a nivelului mării, acidificarea oceanelor şi topirea banchizelor şi a gheţarilor.

Raportul explică, de exemplu, că suprafaţa banchizei arctice a fost mult mai mică în raport cu valorile obişnuite încă de la începutul anului 2018, afişând recorduri negative în ianuarie şi februarie. Iar maximul anual, observat la jumătatea lunii martie, ocupă locul al treilea în topul celor mai slabe rezultate înregistrate vreodată.

Citeşte şi Omenirea mai are la dispoziţie doar 12 ani. Risc de secetă, inundaţii, călduri extreme şi sărăcie pentru sute de milioane de locuitori

De asemenea, 2018 a avut parte de o serie de condiţii meteorologice extreme, o altă caracteristică majoră a modificărilor climatice. Sezonul ciclonic a fost deosebit de activ în Pacificul de Nord-Est, unde energia ciclonică acumulată a fost cea mai mare înregistrată de la debutul monitorizărilor din satelit, au explicat autorii acestui raport.

În Europa, unul dintre valurile de frig cele mai marcante din aceşti ultimi ani a fost înregistrat pe întregul continent la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie, fiind urmat de o căldură şi o secetă excepţionale, care au provocat uriaşe incendii de pădure în Scandinavia.

California, care se confruntă cu o secetă cronică de mai mulţi ani, a fost afectată şi ea în acest an de incendii violente, inclusiv „Camp Fire”, în noiembrie, cel mai devastator incendiu din istoria acestui stat american, care a făcut cel puţin 85 de victime.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Multipla campioană a României a pierdut tot și a ajuns să doarmă în Gara de Nord: „Am două regrete în viață”
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România