Președintele Nicușor Dan a reafirmat sprijinul României pentru planul de pace propus de Donald Trump pentru Fâșia Gaza și a susținut că Iranul nu trebuie să ajungă să dețină arma nucleară. Declarațiile au fost făcute miercuri, în discursul susținut la Adunarea Generală a ONU de la New York.
Nicușor Dan a vorbit despre necesitatea accelerării procesului de pace din Gaza și despre situația umanitară din regiune, amintind faptul că România s-a implicat, în cadrul inițiativei Board of Peace, inclusiv în evacuarea medicală a unor pacienți, în special copii.
„Este esențial să avansăm în implementarea planului de pace pentru Gaza, în conformitate cu Rezoluția 2803 a Consiliului de Securitate și să abordăm fără întârziere situația umanitară din teren.
În cadrul inițiativei Board of Peace, România și-a oferit sprijinul și a contribuit până în prezent la evacuarea medicală a numeroși pacienți, în special copii.”, a afirmat președintele.
Șeful statului a susținut că dezarmarea Hamas este necesară pentru obținerea unei stabilități durabile în Gaza și a descris planul de pace al președintelui Donald Trump drept principala cale către stabilizarea regiunii.
„Dezarmarea grupării Hamas rămâne o condiție prealabilă pentru o stabilitate durabilă în Gaza. Planul de pace al Președintelui Trump reprezintă cea mai credibilă cale către pacea și prosperitatea regiunii, iar România susține implementarea sa deplină.”, a mai punctat Nicușor Dan.
În același timp, Nicușor Dan a atras atenția asupra situației din Cisiordania, despre care a spus că reprezintă un motiv de îngrijorare și poate afecta obiectivul de pace urmărit prin planul pentru Gaza.
„În același timp, evoluțiile recente din Cisiordania constituie un nivel de îngrijorare reală și riscă să submineze pacea pe care acest plan urmărește să o promoveze.”, a punctat șeful statului.
În privința Iranului, președintele României a transmis că Bucureștiul susține împiedicarea obținerii armelor nucleare de către Teheran.
„În ceea ce privește Iranul, poziția noastră este clară: Iranul nu trebuie să dețină arma nucleară. Iranul trebuie să respecte tratatul de neproliferare nucleară, garanțiile de securitate ale AEIA și să restabilească transparența deplină a programului său nuclear.
Diplomația trebuie să fie prima opțiune către un acord cuprinzător, verificabil și durabil care să deschidă drumul către un Orient Mijlociu mai stabil.”, a spus Nicușor Dan.
În finalul discursului, președintele a vorbit despre securitatea maritimă și libertatea de navigație, inclusiv în Strâmtoarea Ormuz și în Marea Neagră.
Nicușor Dan a spus că România consideră această chestiune o responsabilitate comună și o prioritate națională și a indicat rolul pe care îl poate avea Organizația Maritimă Internațională.
„România va continua să promoveze securitatea maritimă și libertatea de navigație neîngrădită în Strâmtoarea Ormuz, precum și în Marea Neagră și alte zone. Aceasta este o responsabilitate comună și o prioritate pentru țara mea. Organisme precum Organizația Maritimă Internațională pot avea o contribuție în acest sens.”, a mai specificat Nicușor Dan.