Anunţ de la UEFA: Cât vor costa biletele la EURO 2020, inclusiv la meciurile din România

UEFA a anunţat politica de vânzare a biletelor, precum şi preţurile acestora, pentru Campionatul European din 2020, competiţie care va fi organizată, în premieră, pe întreg cuprinsul Europei, în vederea marcării celei de-a 60-a aniversări, informează frf.ro, potrivit news.ro.
Romania TV
19 mai 2019, 14:39
Anunţ de la UEFA: Cât vor costa biletele la EURO 2020, inclusiv la meciurile din România

Turneul final, care se va desfăşura între 12 iunie şi 12 iulie 2020, va oferi celor 24 de echipe calificate prilejul de a juca în 12 oraşe: Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, München, Roma şi Sankt Petersburg.

Un număr record de trei milioane de bilete vor fi disponibile fanilor. „LIVE IT. FOR REAL” este sloganul prin care suporterii sunt încurajaţi să vizioneze meciurile live de pe stadion. Aproape 2,5 milioane de bilete – mai multe decât numărul total disponibil pentru întregul Euro-2016 – au fost rezervate fanilor echipelor naţionale participante şi publicului general.

• 82% din totalul biletelor de intrare pentru UEFA EURO 2020 va merge spre fanii echipelor naţionale participante şi spre publicul general;
• 1 milion de bilete vor fi disponibile pentru 50 de euro sau mai puţin la 44 de jocuri;
• Un total de 40.000 de bilete cu preţuri de până la 100 de euro vor fi puse la dispoziţie pentru semifinalele şi finala de la Londra;
• Fanii care nu vor primi biletele pentru care au aplicat în cadrul primei faze a vânzărilor, după încheierea acesteia, vor fi primii informaţi în legătură cu noua disponibilitate a biletelor (rezultată ca urmare a plăţilor neefectuate şi a returnării de bilete). Acestor fani li se va acorda o perioadă de prioritate exclusivă, pentru a achiziţiona biletele respective.

Produse de ticketing

Se va putea alege între două tipuri diferite de bilete:
• Bilet individual: un meci pe un stadion;
• Bilet tip „Follow my team” („Îmi urmăresc echipa”), vândut începând din decembrie 2019: biletul care permite fanilor să vizioneze „pe viu” un meci eliminatoriu al echipei favorite, indiferent de locul de disputare a partidei. Dacă echipa favorită va fi eliminată înaintea fazelor eliminatorii, fanii respectivi vor primi ramburs suma integrală cheltuită pentru achiziţionarea biletului în cauză.

La fiecare joc, UEFA va pune la dispoziţie, la categoria de preţ cea mai mică, un număr de bilete pentru suporterii cu dizabilităţi, oricare ar fi locul din stadion de unde vor urmări meciul. Persoanele cu dizabilităţi vor avea, totodată, oportunitatea de a solicita un bilet complementar pentru un însoţitor.

Termenele-limită de aplicare pentru bilete pe site-ul euro2020.com/tickets

În cadrul primei faze de vânzare a biletelor – care se va derula între 12 iunie şi 12 iulie 2019 -, 1,5 milioane de bilete vor fi puse la dispoziţia publicului general, însemnând cu 50% mai multe comparativ cu ediţia din 2016.

În cadrul celei de-a doua faze a vânzărilor – la începutul lui decembrie 2019 -, fanii echipelor naţionale participante vor avea la dispoziţie 1 milion de bilete, ceea ce reprezintă un plus de 20% faţă de ediţia din 2016. Aceste vânzări vor începe după tragerea la sorţi a grupelor turneului final, programată pe 30 noiembrie 2019, la Bucureşti.

O a treia fază a vânzărilor va avea loc în aprilie 2020, în condiţiile în care ultimele patru echipe ce se vor califica la UEFA EURO 2020 vor fi desemnate după disputarea play-off-urilor, care se vor desfăşura între 26 şi 31 martie 2020.

Toate biletele vor fi vândute exclusiv online, prin intermediul unei singure adrese de web: euro2020.com/tickets.

În cazul tuturor meciurilor şi categoriilor unde cererea va depăşi oferta, biletele vor fi alocate prin intermediul unei loterii ce se va derula în mod corect şi transparent. Fiecare aplicant va avea şanse egale de succes, fără a se ţine cont de momentul când a aplicat pentru bilete între 12 iunie şi 12 iulie 2019.

Categoriile de bilete şi preţurile acestora

Biletele pentru EURO 2020 vor fi comercializate în trei categorii de preţuri, oraşele-gazdă fiind împărţite în două grupuri, menite să reliefeze puterea de cumpărare şi venitul mediu ale cetăţenilor ţărilor respective.

Grupul A include Amsterdam, Bilbao, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, München, Roma şi Sankt Petersburg, în timp ce grupul B cuprinde oraşele Baku, Bucureşti şi Budapesta.

Grupurile de preţuri vor rămâne neschimbate de-a lungul întregului turneu final. Astfel, biletele pentru sfertul de finală de Baku vor fi mai ieftine decât cele disponibile la sferturile de finală de la München, Roma şi Sankt Petersburg.

Platforma oficială de revânzare

O platformă de revânzare va permite fanilor să-şi ofere biletele spre revânzare, la valoarea nominală a acestora, prin intermediul site-ului euro2020.com/tickets. Această platformă de revânzare va fi disponibilă în 2020, permiţând suporterilor să achiziţioneze, în deplină siguranţă, bilete de la alţi fani, prin intermediul unui canal oficial al UEFA. Aceasta va elimina riscul de a achiziţiona bilete invalide sau dobândite ilicit, oferind, totodată, siguranţa că vânzătorii îşi vor primi înapoi banii în integralitatea lor.

Pachete de tip Hospitality

Începând de la 12 iunie 2019, vor exista pachete oficiale de tip Hospitality pentru toate stadioanele. Există o paletă de opţiuni, inclusiv loje private, loje tip business şi un club preponderent casual.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT