Anunţ de ultimă oră al Inspectoratului şcolar Bucureşti. Sunt vizaţi părinţii care îşi inscriu copiii la grădiniţă

Inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, Ioana Mihaela Neacşu, le recomandă părinţilor să nu amâne înscrierea copiilor la grădiniţă, pentru că altfel există riscul ca unitatea vizată să nu mai aibă locuri disponibile.
Romania TV
20 mai 2019, 13:09
Anunţ de ultimă oră al Inspectoratului şcolar Bucureşti. Sunt vizaţi părinţii care îşi inscriu copiii la grădiniţă

Ea a amintit că prima etapă de înscriere a copiilor la grădiniţă a început luni şi se va derula până pe 8 iunie, iar a doua etapă este programată în perioada 25 iunie – 20 iulie.

„Doresc să recomand cu căldură părinţilor să nu amâne înscrierea copiilor pentru luna august, fiindcă noi vom avea o a doua etapă de înscrieri, care începe pe 25 iunie până pe 20 iulie, după care în 30 iulie până în 31 august avem etapa de ajustări, astfel încât copiii care au rămas neînscrişi în urma acestor prime două etape să poată fi înscrişi pe locurile disponibile”, a precizat Neacşu.

Potrivit inspectorului şcolar, locurile nu pot fi suplimentate decât până la un anumit nivel, cu acordul cadrului didactic.

„Dacă e nevoie, pentru a asigura cuprinderea tuturor copiilor, (…) asigur pe toţi cetăţenii că vom face eforturi astfel încât să suplimentăm numărul de locuri. În general, şi anul trecut, am reuşit şi am cuprins toate solicitările pe care le-am avut. (…) Noi am acoperit cu cifra de şcolarizare propusă, problema este cum va fi dispersia în teritoriu, fiindcă pot fi foarte multe solicitări la o unitate, mai puţine la altă unitate şi atunci eu mi-aş dori ca fiecare părinte să-şi ducă copilul la grădiniţa de lângă casă”, a explicat Neacşu.

Potrivit acesteia, pentru anul şcolar viitor, la nivelul Capitalei, s-a stabilit un număr de 1.550 de grupe de preşcolari în învăţământul de stat, adică peste 36.000 de locuri.

„La acest moment, s-a încheiat etapa de reînscriere atât în învăţământul de masă, cât şi cel particular. Am depăşit cifra de 26.000 de reînscrişi”, a menţionat Ioana Mihaela Neacşu.

Ea a subliniat că nu vor fi acceptate liste de preînscriere în afara calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. „Sper să nu existe aceste situaţii, fiindcă ne dorim ca toţi copiii în mod echitabil să-şi găsească un loc în sistemul educaţional bucureştean”, a completat Neacşu.

Inspectorul şcolar le-a atras atenţia părinţilor care vor să-şi înscrie copiii la grădiniţe particulare să se asigure că acestea fac parte din reţeaua şcolară aprobată. „Au mai fost situaţii în care părinţii au înscris copiii la unităţi care nu sunt în reţeaua şcolară a municipiului Bucureşti şi în această situaţie noi, Inspectoratul Şcolar, nu avem competenţa de intervenţie pentru a rezolva problemele ce pot apărea ulterior”, a indicat Ioana Mihaela Neacşu.

Ea a făcut precizări cu ocazia participării la inaugurarea unei clădiri multifuncţionale cu laboratoare design vestimentar şi multimedia în curtea Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România