Anunţ dur făcut de premierul Cehiei: Nu vrea niciun fel de refugiaţi în ţara sa, nici măcar orfani de război

Premierul ceh Andrej Babis a mers un pas mai departe în ceea ce priveşte atitudinea sa intransigentă faţă de găzduirea de către ţara sa de refugiaţi, declarând într-un interviu pentru cotidianul Pravo că nu vor fi făcute excepţii nici măcar pentru cazurile umanitare, cum ar fi orfanii de război din Siria, transmite sâmbătă dpa.
Romania TV
15 sept. 2018, 14:53
Anunţ dur făcut de premierul Cehiei: Nu vrea niciun fel de refugiaţi în ţara sa, nici măcar orfani de război

„De ce să-i primim noi? Avem şi noi orfani aici în ţară pe care trebuie să-i pregătim pentru viaţă”, a spus Babic.

Republica Cehă îşi demonstrează solidaritatea prin intermediul ajutoarelor financiare şi medicale livrate direct Siriei şi altor zone de criză, a explicat premierul Babic.

„Poziţia Cehiei este clară. Nu vom primi nici măcar un singur refugiat”, a insistat politicianul ceh.

Babis a cerut tuturor ţărilor din Uniunea Europeană „să transmită un semnal clar” împotriva imigraţiei ilegale, trimiţând înapoi migranţii care ajung la ţărmurile europene la bordul unor ambarcaţiuni.

El a atacat şi decizia UE de a lansa un proces de sancţionare a Ungariei şi Poloniei. „Nu-mi place ideea că executivul european acţionează împotriva Poloniei sau a Ungariei. Cine ştie dacă nu cumva Republica Cehă s-ar putea confrunta cu o ameninţare asemănătoare într-o zi, din cauza ştirilor false?”, a spus el.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cum a fugit Nadia Comăneci din România lui Ceaușescu! Drumul periculos spre libertate, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluție
Capital.ro
Curs valutar joi, 12 noiembrie. Cât valorează astăzi cele mai importante monede internaționale. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Pensiile militarilor, recalculate după noi reguli. Cine ar putea primi bani în plus și de unde vine finanțarea
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România