Anunţ important pentru toţi posesorii de Revolut, se întâmplă până la final de 2024

Revolut anunţă că sucursala locală din România va deveni operaţională până la finalul anului. Banca nu va avea birouri fizice
Filip Stan
08 oct. 2024, 14:42
Anunţ important pentru toţi posesorii de Revolut, se întâmplă până la final de 2024

Sucursala locală din România a Revolut va deveni operaţională până la finalul anului, proces care se derulează în etape şi care a fost deja anunţat clienţilor persoane fizice sau juridice, spune Gabriela Simion, general manager Revolut Bank UAB Sucursala România. Atât clienţii existenţi, cât şi noii clienţi Revolut din România vor primi un număr de cont cu un IBAN Revolut românesc (care începe cu RO).

Sucursale deja operaţionale sunt în Irlanda, Franţa, Spania, Olanda, Germania şi vor urma până la final de an România, Belgia şi Italia.

Revolut are licenţă în Mexic şi urmează să extindă operaţiunile în India, Asia-Pacific (APAC) şi America de Sud. Reprezentanţii băncii digitale, care va rămâne pe mai departe 100% digitală, au explicat care sunt paşii acestui proces şi de ce au luat această decizie, compania fiind cunoscută ca un fintech global care îşi propune să devină ghişeul digital pentru toate nevoile financiare ale clienţilor.

Război între giganţi. Revolut cere Facebook să returneze banii fraudaţi prin această platformă

În România, Revolut are peste 4 milioane de clienţi retail, fiind a doua cea mai mare piaţă după Regatul Unit (10 milioane de clienţi retail).

”Din 2021, am început să oferim clienţilor români IBAN-uri locale în cadrul unui parteneriat cu o entitate bancară locală. Un an mai târziu, am iniţiat demersurile de reglementare pentru înfiinţarea unei sucursale locale în România, înregistrată în registrul „Sucursale ale instituţiilor de credit din alte state membre”, la Banca Naţională a României. Sucursala va începe să funcţioneze efectiv în decembrie 2024, când migrarea clienţilor existenţi va fi completă, asigurând în continuare o prezenţă integral digitală a serviciilor bancare (fără prezenţa unei reţele bancare fizice). Dar acest proces este unul în etape. Pe fond, experienţa clientului va rămâne la fel, doar că va beneficia de un nou IBAN local emis de către Revolut Bank UAB Sucursala Bucureşti”, spune Gabriela Simion, general manager Revolut Bank UAB Sucursala România.

Atât clienţii existenţi, cât şi noii clienţi Revolut din România vor primi un număr de cont cu un IBAN Revolut românesc (care începe cu RO). Principalul beneficiu va fi acela că utilizatorii români ai Revolut vor putea să folosească acest cont ca un cont bancar principal – să primească salariul sau alte forme de venituri (pensie, ajutoare sociale) în acest cont, să efectueze plăţile recurente prin debit direct, să îşi plătească taxele şi impozitele, utilităţile.

„Actuala structură a portofoliului nostru ne permite să avem un business solid şi profitabil, indiferent de contextul macro-economic. Avem atât produse specific bancare, cât şi produse de lifestyle, investiţii, criptomonede, toate în acelaşi loc, în aceeaşi aplicaţie. Şi asta ne permite ca, indiferent de nivelul dobânzii sau de evoluţia pieţei în general, să continuăm să creştem”, a declarat Antoine Le Nel, chief growth and marketing officer Revolut.

El a adăugat că, acum, modelul de business al Revolut, care este unul axat pe produse scalabile la nivel global, a trecut într-o nouă etapă – cea a consolidării operaţiunilor şi a localizării produselor, pe măsură ce baza de clienţi creşte.

„În consecinţă, avem planuri mari în continuare în România. Planurile noastre sunt să continuăm să creştem în această piaţă, unde clienţii ne privesc cu multă simpatie şi încredere, şi să devenim principalul cont bancar pentru milioane de utilizatori. Vrem să fim prima opţiune de digital banking pentru clienţii români şi să răspundem nevoilor financiare, indiferent de etapa de viaţă în care se află.” El a mai spus că, dacă la finalul anului trecut, compania avea 38 de milioane de clienţi, la nivel global, creşterea susţinută din 2024 va duce compania la peste 50 de milioane de clienţi până la finalul lui 2024 şi va continua să deschidă entităţi (sucursale) bancare digitale în cât mai multe pieţe din Spaţiul Economic European. „Mi-aş dori să deschidem sucursale locale (entităţi bancare locale) în toate cele 38 de pieţe în care activăm. Cât mai curând. Anul acesta, am deschis sucursale în Irlanda, Franţa, Spania, Olanda, zilele trecute a devenit operaţională sucursala locală din Germania şi cea din România va fi funcţională până la final de an, alături de alte două pieţe europene. Aceasta este următoarea provocare pentru noi – să rămânem globali, devenind cât mai relevanţi din perspectiva nevoilor clienţilor locali, fie ei români, italieni, francezi, polonezi. Azi, Revolut este banca folosită mai ales pentru managementul banilor – plăţi curente, facturi, banii intră şi ies. Cred că aici este o oportunitate pentru Revolut – avem aici clienţii, zeci de milioane, ne folosesc ca banca de zi cu zi, dar pasul următor este să îi învăţăm pe clienţi să depoziteze fonduri, să ne ia parteneri pe termeni mediu şi lung, mai ales prin produsele de creditare şi economisire. Astfel, pe termen lung, ne propunem să continuăm să ne extindem operaţiunile, dar şi să devenim cât mai locali posibil, să fim prima opţiune de cont bancar principal, care integrează toate serviciile financiare de care clienţii au nevoie: plăţi, credite, economii, investiţii, debit direct, conturi pentru copii etc.”, a adăugat el.

Veste bună pentru posesorii de card Revolut din România, suma medie a ajuns la 1.855 de euro

Mariia Lukash, head of growth regiunea CEE, a explicat că transformările din perioada următoare vor da mai mult avânt şi produselor destinate clienţilor din zona de business (întreprinderi, antreprenori).

„În 2024, România a fost una dintre pieţe noastre principale cu cea mai mare creştere a bazei de clienţi Revolut Business. Am adăugat, în medie, peste 1.000 de clienţi noi Revolut Business pe lună. De când am început să oferim servicii companiilor şi firmelor de pe piaţa locală, clienţii B2B au efectuat tranzacţii de peste 5.8 miliarde de euro pe piaţa locală şi procesăm lunar tranzacţii de peste 345 milioane de euro pentru clienţii Revolut Business, din diverse industrii (consultanţă, turism, e-commerce, IT, marketing şi publicitate). Volumul total al tranzacţiilor acceptate de clienţii noştri B2B s-a multiplicat de 5 ori pe parcursul ultimelor 12 luni complete. Suntem convinşi că şi în această verticală vom continua să creştem, pe măsură ce vom aduce tot mai multe soluţii de acquiring şi modalităţi de încasare de plăţi, iar sucursala locală va ajuta şi din acest punct de vedere”, a mai spus ea.

DailyBusiness
Voucherele de vacanță pentru angajații din educație se acordă în continuare
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Măsuri șoc în pachetul II: închisoare pentru șefii poștei, detector de minciuni la ANAF. Ce vor păți administratorii firmelor falimentare
Capital.ro
Călin Georgescu a fost trădat. Divorțul anului în politică: Nu va accepta nimeni să-l pună premier!
Playtech.ro
Apartamente noi cu TVA redus – singura situație în care mai poți cumpăra o locuință la prețul vechi, cât plătești avans
Adevarul
Migrația, noul pariu electoral al AUR, după modelul partidelor suveraniste din Vest
wowbiz.ro
Concurenta care a făcut amor cu ispita de la „Insula Iubirii” în dormitor! A picat testul fidelității, la fel ca Ella Vișan
Economica.net
Noua ordine mondială. Ce acord pregăteşte Trump cu Putin
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Preț carburanți miercuri, 27 august 2025: Prețul unui litru de benzină a crescut! Cât costă astăzi litrul la pompă
Cancan.ro
Caniculă și ninsori în septembrie 2025. Meteorologii Accuweather anunță o lună cum n-a mai fost în România
iamsport.ro
Mircea Lucescu a răbufnit: ”Piața e invadată de produse străine, noi ce mai avem?”
MediaFlux
Meteo 27 august 2025. Unde începe să se încălzească simțitor
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Trecem mai devreme la ora de iarnă în 2025. Data la care se dă ceasul înapoi