Anxietatea copilului şi a adolescentului

Grupul Tulburărilor anxioase (TA) au ca manifestare primară fenomenele de frică excesivă, evitare fobică, vigilenţă generalizată, anxietate anticipatorie şi atacuri de panică. În TA simptomele sunt cuplate cu sentimente subiective de teamă excesivă. Atât la copil, cât şi la adult, există o similitudine a manifestărilor anxioase, observându-se diferente în special în ceea ce priveşte tulburările comorbide.

Anxietatea este prezentă în mod firesc în emotionalitatea copilului alături de frică şi tristeţe. Aproape tot spectrul trăirilor anxioase de la simptom la sindrom se poate exprima în copilărie şi adolescenţă.

Anxietatea face parte din existenţa umană şi se caracterizează prinr-un sentiment iminent de pericol. Poate fi definită ca nelinişte emoţională crescută, cu anticiparea pericolului. Se diferenţiază de frică, aceasta fiind un răspuns emoţional la un pericol obiectiv.

Frica şi anxietatea sunt trăsături intrinseci condiţiei umane, cu funcţie adaptativă şi fac parte din procesul dezvoltării normale. Distincţia între frica şi anxietate, este dată de calitatea de trăire anticipatorie a anxietăţii versus frica, care este axată pe un obiect specific.

Caracterul patologic al acestor trăiri este dat de creşterea frecvenţei manifestărilor, de severitatea şi de persistenţă anormală a lor.

Chiar înainte de a începe să vorbească, copilul îşi comunică emoţiile celor din jur prin comportament, iar pe măsură ce achiziţionează limbajul verbal, copilul devine capabil să-şi exprime diferitele trăiri.

Frica şi anxietatea, tristeţea şi depresia apar sub diferite forme de exprimare în copilărie. Pe măsură ce copilul creşte, acestea se modifică, căpătând funcţie adaptativă.

Abordarea tulburărilor anxioase se face separat de depresie deşi trebuie reţinut ca la copil de cele mai multe ori ele apar împreună. O stare este acompaniată de cealaltă. La copil, relaţia anxietate / depresie şi depresie / anxietate este o stare frecventă.

Frica şi anxietatea au aceleaşi manifestări psihologice. Sunt resimţite ca un sentiment de teama şi tensiune, fiind însoţite de fenomene motorii şi vegetative (transpiraţii, uscăciunea gurii, dureri abdominale, diaree). Sunt reacţii de percepţie a unui pericol iminent, frica apărând în prezenţa obiectului sau evenimentului stresant, în timp ce anxietatea este mai generalizată, difuză şi cu un caracter anticipatoriu.

Aceste trăiri prezintă variaţii developmentale atât în natura cât şi în modalitatea de răspuns; unele dispar în timp ce altele se intensifică cu vârsta.

Anxietatea la copilul mic

Copiilor le este frică de întuneric, de înălţime, de căderea de la înălţime, de animale, de situaţii neaşteptate – precum tunete, fulgere, explozii – zgomote intense. Acest comportament, programat genetic are o funcţie adaptativă, protejând copilul. Copiii sunt fascinaţi de obiecte noi dar în acelaşi timp le evită şi le este frică de ele.

În copilărie, copiii pot avea:

Teama faţă de străini – aceasta apare la 4-5 luni şi scade în intensitate la 12 luni. Sugarul, deşi în primele săptămâni nu reacţionează faţă de cei ce se apropie de el, treptat, pe la 4 luni începe să se teama de figurile nefamiliare. Ei se arată retinuţi, crispaţi, putând izbucni în plâns cu uşurinţă. Acest comportament variază în intensitate, depinzând de:
– prezenţa sau absenţa mamei (la cei ce se află în braţele mamei anxietatea este mai mică, copilul îşi ia mama de gât şi întoarce căpşorul, protestând astfel faţă de necunoscut).
– experienţa anterioară plăcută sau neplăcută cu persoanele străine poate modifica reacţia copilului;
– dacă persoana străină este tot copil, faţă de acesta nu se exprimă teama aşa de uşor ca faţă de un adult străin;
– de gradul de control pe care-l are copilul faţă de situaţie (dacă se află în apropierea mamei şi se poate ascunde după ea sau dacă este singur)

Dinamica acestui pattern comportamental începe în primele saptamâni de viaţă, când sugarul este interesat de toţi stimulii, inclusiv cei străini. Mai târziu apare recunoaşterea persoanelor familiare şi abilitatea de a diferenţia figurile umane. Factorii de care depinde apariţia acestor abilităţi sunt dezvoltarea cognitivă şi a memoriei. La opt luni se stabileşte schema obiectului permanent, memoria copilului permiţându-i să deosebească o figură sau un obiect cunoscut de una necunoscută.

Citeşte mai multe despre anxietatea copilului şi a adolescentului pe parinti.com.