Apel către hotelieri să reducă tarifele la jumătate pentru turiştii blocaţi din cauza vremii

"Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a făcut apel către toţi hotelierii din România să reducă tarifele cu 50% pentru turiştii blocaţi în diverse oraşe sau staţiuni din cauza vremii nefavorabile şi să le acorde acestora masă şi ceai gratuite", a spus Murad.
Romania TV
26 ian. 2012, 11:07
Apel către hotelieri să reducă tarifele la jumătate pentru turiştii blocaţi din cauza vremii

El a adăugat că o parte dintre hotelieri, din oraşe precum Bucureşti, Timişoara sau Cluj, au acceptat deja solicitarea federaţiei.

Potrivit lui Murad, peste 10.000 de turişti sunt blocaţi în diverse oraşe şi staţiuni din întreaga ţară din cauza vremii.

„Sunt turişti rămaşi în hotelurile din Bucureşti, de exemplu, şi ale căror zboruri spre diverse destinaţii s-au anulat, sunt unii care s-au cazat în Capitală şi veneau dinspre Cluj, în drum spre Constanţa, sau sunt oameni care au rămas în staţiuni şi n-au mai putut pleca, pentru că o parte din drumuri au fost închise Din acest motiv, acum gradul de ocupare al hotelurilor este mult mai mare ca de obicei, dar nu vrem să profităm de acest lucru”, a mai spus preşedintele FPTR.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
Hackerii au găsit o metodă prin care pot păcăli milioane de oameni. Peste 80% dintre atacurile de inginerie socială folosesc deja această tehnologie
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT