Programul Rabla dispare după 2014. Vezi cât va valora un tichet

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) susţine că utilitatea programului Rabla este din ce în ce mai limitată şi propune sistarea acestuia în 2015, apreciind însă că ulterior ar fi necesare alte măsuri de susţinere a vânzărilor de maşini noi şi a tehnologiilor performante.
Romania TV
04 dec. 2013, 11:36
Programul Rabla dispare după 2014. Vezi cât va valora un tichet

Programul Rabla durează de ceva vreme, au fost discuţii şi în anii precedenţi cu privire la cuantum, la număr, la durată. În prezent asociaţia are un punct de vedere comun, de susţinere a acestui program şi pentru anul viitor, în 2014. Dar în ipoteza în care acest program se va derula şi Guvernul va decide acest lucru, am dori să fie ultimul an în care acest program să se mai desfăşoare. (…) Suntem de acord cu menţinerea valorii, respectiv de 1.500 de euro pe tichet, şi ca volum un număr similar de tichete cu cel din 2013″, a declarat miercuri, la o întâlnire cu presa, preşedintele Consiliului Director al asociaţiei, Ernest-Virgil Popovici.

El a afirmat că între 2005 şi 2012 au fost casate aproximativ 450.000 de automobile şi au fost vândute 216.000 de unităţi. Popovici propune ca programul să înceapă la jumătea lunii februarie.

„Pentru 2015, când acest program nu mai dorim să se desfăşoare şi nu considerăm că mai are vreo utilitate, iar întreaga industrie auto este de acord cu acest lucru, susţinem şi deja am avut discuţii, atât la ministerul de Finanţe, cât şi cu cei de la ministerul Mediului, că va trebui înlocuit actualul sistem de calcul al impozitului în funcţie de capacitatea cilindrică cu un impozit calculat în funcţie de nivelul de poluare, norma Euro, emisia de CO2 şi vechimea autoturismului. Bineînţeles, asta nu are nicio legătură şi nu înlocuieşte timbrul de mediu” a spus Popovici.

Întrebat de ce APIA susţine derularea programului încă un an, el a afirmat că utilitatea acestuia a început să se estompeze, iar sistarea acestuia nu poate fi anunţată „peste noapte”.

„În ciuda semnalelor macroeconomice pozitive, nu se identifică niciun progres în ceea ce priveşte creşterea consumului şi a puterii de cumpărare în anul pe care tocmai îl încheiem. Continuarea acestei măsuri, anul viitor cel puţin, nu face altceva decât să susţină industria, să ajute cumva la compensarea stagnării puterii de cumpărare. (…) Facem această injecţie de încredere şi anul viitor în speranţa că după asta, în 2015, lucrurile se vor îmbunătăţi din punct de vedere economic, şi faptul că anunţăm sistarea programului la sfârşitul lui 2014 repoziţionează toată lumea, în special clienţii, la condiţiile noi de piaţă, fără a mai genera o aşteptare inutilă”, a declarat la rândul său Brent Valmar, vicepreşedinte al asociaţiei.

Preşedintele APIA a mai spus că în alte state care au avut programe similare au fost introduse ulterior alte tipuri de măsuri, de susţinere a vânzărilor de maşini noi, electrice şi a tehnologiilor noi, care vor fi sprijinite şi pe plan local de membrii asociaţiei.

Aproape 11.000 de autoturisme noi au fost cumpărate anul acesta prin programul Rabla, din cele 46.667 de maşini noi înmatriculate în 2013, a declarat la finele lunii noiembrie preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp, la conferinţa „Mediafax Talks about Auto Industry”.

El a anunţat începerea unui studiu de impact privind timbrul de mediu şi programul Rabla, pentru a fi analizate, alături de industria auto, posibilele deficienţe, dar şi modul prin care pot fi îmbunătăţite aceste instrumente pentru reducerea poluării şi menţinerea competitivităţii pieţei auto din România.

În cadrul programului Rabla 2013, se utilizează un singur tichet valoric, de 6.500 de lei, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Tichetul este transferabil.

Totodată, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km sau achiziţionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. Pot fi cumulate maxim două eco-bonusuri pentru o reducere suplimentară de 1.000 de lei.

În perioada 19-21 iunie, Administraţia Fondului pentru Mediu a distribuit toate cele 17.000 de tichete alocate iniţial persoanelor fizice pentru acest an, din 14 noiembrie numărul acestora fiind suplimentat cu încă 3.000 de unităţi.

În ceea ce priveşte distribuţia celor 3.000 de tichete destinate firmelor şi instituţiilor publice, în perioada 10 iunie-31 octombrie au fost depuse 1.451 cereri de finanţare, dintre care 643 au fost acceptate pentru 1.670 autovehicule, cu o sumă aprobată de 10,8 milioane lei.

Pe de altă parte, Guvernul a înlocuit de la 15 martie taxa auto cu timbrul de mediu, iar noua formulă de calcul a condus la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro, pe principiul că maşinile vechi au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Timbrul de mediu se plăteşte o singură dată la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere a titlului de proprietate, atât în cazul maşinilor noi, cât şi al celor second hand, pentru care nu a fost plătită fosta taxă auto.

Încasările din timbru de mediu până la 31 octombrie 2013 totalizează 606,4 milioane lei, iar valoarea restituirilor vechii taxe auto din aceeaşi perioadă este de 467,3 milioane lei.

Piaţa auto a scăzut în primele zece luni cu 9,8%, segmentul autoturismelor înregistrând o reducere de 8,3%, deşi în ultimele patru luni, iulie-octombrie, au fost raportate creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit APIA.

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
Cum a ajuns firma lui Selly, care organizează Beach, Please!, pe lista datornicilor la ANAF. Festivalul a generat zeci de milioane de euro în economie
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Hotărârea Tribunalului București a fost dată azi, 30 octombrie
Playtech.ro
Cât costă un porc de 100 kg în 2025. Prețurile din piețe și de la ferme
Adevarul
Doi români din Marea Britanie și-au folosit copiii pentru a fura haine de firmă. Cuplul a recunoscut patru infracțiuni
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Povestea tulburătoare a pacientului care și-a pierdut viața la Bagdasar-Arseni. Cum a fost lăsat Mihai timp de 5 zile cu rănile netratate
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Scutiri de taxe pentru anumite categorii de români. Cine va beneficia de noua lege
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai