Apostu şi Stoia, mutaţi la Spitalul Penitenciar Dej din cauza unor probleme de sănătate

Primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia au fost mutaţi, luni, la Spitalul Penitenciar Dej, avocaţii celor doi susţinând că starea de sănătate a acestora "s-a înrăutăţit din cauza condiţiilor inumane în care au fost ţinuţi la Penitenciarul Rahova".
Romania TV
30 ian. 2012, 18:50
Apostu şi Stoia, mutaţi la Spitalul Penitenciar Dej din cauza unor probleme de sănătate

Avocaţii lui Sorin Apostu şi Călin Stoia au declarat că cei doi acuzaţi au solicitat medicilor de la Penitenciarul Gherla, unde au fost încarceraţi, internarea la Spitalul Penitenciar Dej, din cauza agravării unor probleme de sănătate.

Avocatul lui Sorin Apostu, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat că problemele medicale ale lui Apostu s-au agravat din cauza condiţiilor în care acesta şi Stoia au fost transportaţi la recursurile de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit Mediafax.

Totul este din cauza condiţiilor inumane în care au fost ţinuţi la Penitenciarul Rahova şi pe parcursul transportului de la Cluj la Bucureşti. Starea de sănătate a celor doi s-a înrăutăţit şi s-a agravat şi s-a solicitat acest transfer” , a spus Mateuţ.

La rândul său, unul din avocaţii lui Călin Stoia, Sergiu Bogdan, a declarat că şi clientul său a fost transferat la Spitalul Penitenciar Dej după ce a solicitat acest lucru medicilor din Penitenciarul Gherla.

Sunt probleme medicale mai vechi, care s-au agravat în ultimul timp. Nu ştiu cât va sta domnul Stoia la spitalul din Dej„, a spus Sergiu Bogdan.

Cei doi au fost mutaţi, luni, la Spitalul Penitenciar Dej

Călin Stoia nu a fost prezent, luni, nici la Tribunalul Cluj, unde este judecat pentru trafic de influenţă, după ce ar fi promis unor persoane că va interveni pe lângă funcţionari publici din Guvern pentru alocarea de bani pentru o comună vâlceană. Avocaţii lui Stoia au depus, luni, o cerere de amânare pe motiv că se află la Bucureşti, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-au judecat recursurile lui Stoia şi Apostu faţă de decizia luată de Curtea de Apel Cluj în 19 ianuarie, prin care s-a respins cererea de eliberare provizorie sub control judiciar.

Judecătorii Tribunalului Cluj au amânat judecarea dosarului pentru data de 5 martie.

Omul de afaceri Călin Stoia s-a plâns, în 19 ianuarie, Curţii de Apel Cluj, unde a avut loc primul termen în dosarul în care el şi primarul suspendat al Clujului Sorin Apostu sunt judecaţi pentru fapte de corupţie alături de Monica Apostu şi de Aspazia Droniuc, de condiţiile inumane de detenţie, spunând că a stat trei nopţi în celule neîncălzite, fără geamuri, la temperaturi de 0 grade, în Penitenciarul Rahova, iar la fiecare jumătate de oră venea câte un deţinut care îl ameninţa cu moartea atât pe el, cât şi pe Apostu.

Atât avocaţii lui Călin Stoia, cât şi cei ai lui Sorin Apostu anunţau că vor să atace statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cauza „tratamentului inuman” la care sunt supuşi cei doi.

Gheorghiţă Mateuţ, unul dintre avocaţii primarului suspendat al Clujului, declara că Sorin Apostu şi Călin Stoia au fost ameninţaţi în arestul din penitenciarele Gherla şi Rahova că „li se va lua gâtul”, astfel că a fost pregătită deja o plângere care urmează să fie depusă la CEDO.

Sergiu Bogdan, unul din avocaţii lui Călin Stoia, spunea că acesta a fost confundat de alţi deţinuţi cu Apostu şi i s-a spus: „Îţi vom lua gâtul, primare!”.

Stoia a fost ţinut în celulă fără încălzire, are suferinţe, ajunge să se bucure că a ajuns înapoi la Gherla. E privat de libertate, nu de dreptul la demnitate umană, tratament medical şi tratament decent. Dacă a locui în celulă neîncălzită iarna e un tratament decent, înseamnă că trăim într-o ţară care nu corespunde standardelor. Primarul este arestat şi ceilalţi deţinuţi îl consideră că este de partea puterii şi îl ameninţă, iar pe Stoia îl confundă cu primarul şi îl ameninţă şi pe el„, spunea Sergiu Bogdan.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
El este atacantul transferat de Dinamo! A sosit în cantonamentul din Polonia
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Compania explică de ce elimină rutele
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Pensii iulie 2026. Când intră banii. Se aplică o mare schimbare pentru milioane de români
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?