Apple a prezentat un nou iPhone SE. Cum arată şi la ce preţ se vinde

iPhone SE (2022) este oficial! Cel mai ieftin smartphone 5G Apple vine cu puternicul procesor A15 Bionic de pe iPhone 13 și costă 429 dolari.
Filip Stan
08 mart. 2022, 21:32
Apple a prezentat un nou iPhone SE. Cum arată şi la ce preţ se vinde

Vedeta primului eveniment organizat de Apple în 2022 este un nou iPhone SE cu 5G, un smartphone considerat accesibil, care primeşte mai multe upgrade-uri, însă foloseşte vechiul design.

iPhone SE 5G arată la fel ca vechiul model, lansat în 2020, care, la rândul lui, se bazează pe designul lui iPhone 8, smartphone lansat acum aproape 5 ani, ultimul înainte ca Apple să treacă la Face ID.

Autentificarea se face cu Touch ID, integrat în butonul de sub ecranul LCD de 4,7 inch. Telefonul oferă un nivel limitat de rezistenţă la apă şi praf, conform certificării IP67.

Noi companii se retrag din Rusia pe fondul războiului din Ucraina. Apple sistează vânzările către Rusia
Cele mai importante upgrade-uri sunt trecerea la 5G, folosirea celui mai nou chipset Apple (A15 Bionic) şi îmbunătăţiri software pe partea foto, care vin în ajutorul singurei camere de 12MP.

Apple promite o autonomie mai mare decât vechiul model, însă nu oferă date concrete sau comparaţii în acest sens.

Noul iPhone SE va costa de la 429 de dolari (mai scump cu 30 de dolari) şi va intra pe piaţă în data de 18 martie.

Design și display
În materie de design privim aici asupra unui smartphone neschimbat față de predecesorul iPhone SE (2020), adică un terminal compact, cu muchii generoase sus și jos în zona frontală și desigur cu celebrul buton fizic Home care găzduiește un scanner de amprente Touch ID. Avem ramă metalică, spate din sticlă și 3 variante de culoare: roșu, alb și negru.

Telefonul beneficiază de cea mai dură protecție din sticlă, aceeași folosită și pe iPhone 13 și iPhone 13 Pro, iar rezistența la apă oferită este în regim IP67. Display-ul este de asemenea cel familiar, un Retina HD de 4.7 inch cu rezoluție de 1334 x 750 pixeli și suport True-Tone, wide color gamut.

Apple le oferă bonusuri uriaşe angajaţilor, pentru ca aceştia să nu plece la rivala Facebook. Unii angajaţi vor avea prime de 180.000 dolari
Hardware

Marele upgrade față de predecesor se observă la interior acolo unde avem procesorul Apple A15 Bionic de 5nm, același văzut și pe seria iPhone 13. Este un procesor 6-core care livrează o performanță CPU de 1.8x mai mare decât iPhone 8 și o performanță GPU de 2.2x mai mare decât același iPhone 8. Avem și un Neural Engine 16 core.

Marele upgrade față de predecesor se observă la interior acolo unde avem procesorul Apple A15 Bionic de 5nm, același văzut și pe seria iPhone 13. Este un procesor 6-core care livrează o performanță CPU de 1.8x mai mare decât iPhone 8 și o performanță GPU de 2.2x mai mare decât același iPhone 8. Avem și un Neural Engine 16 core.

Specificații:

  • Display: 4.7 inch, Retina HD
  • Procesor: Apple A15 Bionic, 6-core, 4-core GPU
  • Configurații: 64 GB, 128 GB, 256 GB
  • Cameră selfie: 7 mpx
  • Cameră spate: 12 mpx, Smart HDR 4, Deep Fusion
  • Conectivitate: 5G, WiFi 6, Lightning, Apple Pay
  • Securitate: Touch ID
  • Altele: certificare IP67
  • Culori: alb, roșu, negru
  • Baterie: alimentare de la 0 la 50% în 30 minute, folosind un încărcător de 20W

Camera

Așa cum ne așteptam, noul iPhone mizează pe o singură cameră foto în spate, cu senzor de 12 megapixeli. Ne permite ajustarea temperaturii de culoare în aplicația de Cameră și livrează mod Portrait, tehnologie Deep Fusion, Portrait Lightning și Smart HDR 4.

Baterie și altele

În stilul caracteristic Apple, nu a fost dezvăluită capacitatea bateriei, dar probabil vorbim despre o unitate similară cu cea a lui iPhone SE 2020, de 1821 mAh sau poate cu puțin noroc am ajuns la 1900 mAh. Ni se promite o autonomie mai bună decât a predecesorului. Alimentarea se face de la 0 la 50% în doar 30 de minute, folosind un încărcător de 20W.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Medicul Monica Pop a făcut AVC! Primele declarații de pe patul de spital
Fanatik.ro
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 avea 83 ani! Anunțul Poliției: dosar penal pentru ucidere din culpă. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 31 iulie. Cât costă benzina și motorina înainte de weekend. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine poate primi bani de la stat pentru o sobă nouă. Condițiile pe care trebuie să îndeplinească locuința
Adevarul
Povestea garajului miliardarilor din București, prima parcare supraterană din România. Era printre cele mai moderne clădiri din Europa
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A fost activat Planul Roșu pe A2, după o tamponare în lanț! Patru autovehicule și 12 persoane au fost implicate
iamsport.ro
Viteza pe care o avea microbuzul în care se aflau cei de la Dinamo 2, în momentul tragicului accident
MediaFlux
A început Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce trebuie să facă toți creștinii Ce se mănâncă în aceste zile
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România