Apple trece la leu. Gigantul american va exprima preţurile în moneda naţională pentru utilizatorii români

Apple a trimis în dimineaţa zilei de vineri utilizatorilor din România un mail care prin anunţă că preţurile din magazinele digitale ale companiei vor, fi pe viitor, exprimate în lei.
Filip Stan
19 mai 2017, 05:29
Apple trece la leu. Gigantul american va exprima preţurile în moneda naţională pentru utilizatorii români

Până acum, moneda folosită de Apple pentru a afişa preţurile pentru România era euro. Utilizatorii români erau nevoiţi să facă singuri calculul, folosind valoarea oficială de schimb, pentru afla cât îi costă în lei un anumit produs cumpărat de la Apple.

Schimbarea vizează toate serviciile digitale disponibile în România, care implică plăţi: App Store, iTunes Store, iBooks Store, Apple Music şi iCloud, potrivit News.ro.

Apple îşi avertizează utilizatorii că în perioada de tranziţie de la euro la leu, fondurile disponibile în cadrul acestor magazine ar putea să nu fie afişate corect sau chiar să nu poată fi folosite.

Din aceste considerente, compania încurajează utilizatorii să-şi valorifice soldurile înainte de trecerea la leu. Cheltuirea acestor fonduri ar fi benefică pentru Apple, care ar profita de această tranziţie pentru a vinde mai mult, însă nu are o logică din punctul de vedere al utilizatorului, atâta vreme cât banii respectivi nu dispar pur şi simplu din cont, ci vor fi doar indisponibili temporar.

Cei de la Apple nu specifică data exactă la care se va face trecerea, ci doar că aceasta va avea loc în perioada imediat următoare. Poate fi vorba de un proces care să aibă nevoie de mai multe zile pentru propagarea modificărilor.

Google afişează deja în propriile magazine preţuri în lei pentru produsele disponibile în România.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT