Aproape jumătate din populaţia ocupată crede că este expusă la cel puţin un factor de risc la muncă

Aproape jumătate din populaţia ocupată consideră că este expusă la cel puţin un factor de risc pentru sănătatea fizică sau mentală la locul de muncă, iar 1,3% dintre persoanele active în ultimele 12 luni au avut cel puţin un accident la muncă, potrivit INS.
Iulian Tudor
05 dec. 2013, 10:15
Aproape jumătate din populaţia ocupată crede că este expusă la cel puţin un factor de risc la muncă

Institutul Naţional de Statistică a realizat, în al doilea trimestru al acestui an, ancheta complementară „Sănătatea şi siguranţa la locul de muncă„, care a vizat 14.699.000 de persoane din populaţia în vârstă de peste 15 ani.

Din cele peste 14,6 milioane de persoane, 9.970.000 au lucrat în ultimele 12 luni. Dintre acestea, 130.000 de persoane (1,3 la sută) au avut cel puţin un accident la locul de muncă în perioada de referinţă.

„Dintre cele 130.000 de persoane accidentate la locul de muncă, 62.000 (47,6 la sută) lucrau, la momentul producerii accidentului, în activităţi agricole. În industrie şi construcţii îşi desfăşurau activitatea 43.000 persoane (32,7 la sută), iar în sectorul serviciilor 24.000 (18,6 la sută). Pentru un număr redus de persoane, informaţiile privind caracteristicile locului de muncă la care s-a produs accidentul nu sunt disponibile„, se arată într-un comunicat de presă al INS.

Din numărul total al persoanelor accidentate, 63.000 (reprezentând 48,4 la sută) au suferit accidente minore, fiind în incapacitate de muncă între una şi trei zile. Durata absenţei de la lucru a fost mai mare de trei zile pentru 59.000 de persoane (45,3 la sută).

De asemenea, 6,2 la sută (8.000 de persoane) dintre accidentaţi nu au lipsit deloc de la locul de muncă, reluându-şi activitatea în aceeaşi zi, iar un număr nesemnificativ de persoane se aflau încă, în perioada de referinţă a anchetei, în perioada de incapacitate temporară de muncă provocată de accident.

„În trimestrul II al acestui an, incidenţa accidentelor la locul de muncă a fost de 1.279 la 100.000 persoane ocupate„, a precizat INS.

În ce priveşte afecţiunile cauzate sau agravate de activitatea profesională desfăşurată, 354.000 de persoane, reprezentând 2,4 la sută din cele 14.699.000 de persoane în vârstă de 15 ani şi peste care au făcut obiectul anchetei, au suferit pe parcursul ultimelor 12 luni cel puţin o afecţiune cauzată sau agravată de locul de muncă actual sau anterior. Dintre acestea 52,1 la sută erau femei, iar 56,3 la sută domiciliau în mediul rural.

Afecţiunile cel mai frecvent declarate de către persoanele cu probleme de sănătate cauzate sau agravate de locul de muncă sunt: bolile de inimă, infarct sau alte probleme ale aparatului cardio-vascular (23,9 la sută); afecţiuni ale oaselor, articulaţiilor sau musculaturii privind în principal spatele (20,3 la sută), şoldurile, genunchii, picioarele sau tălpile (16,7 la sută).

Bolile căilor respiratorii sau ale plămânilor afectează 12,1 la sută dintre persoanele cu problemele de sănătate. O pondere relativ importantă o deţin şi bolile oaselor, articulaţiilor sau musculaturii care afectează gâtul, umerii braţele sau mâinile (8,7 la sută). Restul afecţiunilor deţin ponderi mai mici de 10 la sută fiecare.

În al doilea trimestru din acest an, rata de prevalenţă a afecţiunilor cauzate sau agravate de locul de muncă a fost de 1.241 la 100.000 de persoane ocupate.

Aproape jumătate din populaţia ocupată, adică 4.426.000 de persoane, consideră că la locul de muncă actual sunt expuse la cel puţin un factor de risc pentru sănătatea fizică sau mentală.

Dintre acestea, 3.070.000 de persoane (69,4 la sută) au declarat că sunt expuse doar la factori de natură a le afecta sănătatea fizică: substanţe chimice, pulberi, fum, aburi, gaze; zgomot sau vibraţii; poziţii incomode în timpul lucrului, lucrul în mişcare, manipularea de greutăţi; concentrare vizuală susţinută, risc potenţial de accidentare. Aproape un sfert (24,8 la sută) sunt expuse, conform propriilor declaraţii, atât la factori care le-ar putea afecta sănătatea mentală, cât şi la cei care le-ar putea afecta sănătatea fizică (1.101.000 persoane), iar 255.000 de persoane (5,8 la sută) sunt expuse doar la factori de natură a le deteriora sănătatea mentală: hărţuire sau violenţă psihică; violenţă fizică sau ameninţarea cu violenţa fizică; presiune sau supraîncărcare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT