Aproape un milion de români au cerut statut de rezident în Marea Britanie. Cristina Prună: „Cifra este una alarmantă din punct de vedere economic”

Cristina Prună anunţă că peste 900 de mii de români au cerut statut de rezident în Marea Britanie. Deputatul USR-PLUS susţine că cifra este una alarmantă mai ales din punct de vedere economic.
Loredana Brumă
30 iul. 2021, 16:35
Aproape un milion de români au cerut statut de rezident în Marea Britanie. Cristina Prună:
Aproape un milion de români au cerut statut de rezident în Marea Britanie. Cristina Prună: "Cifra este una alarmantă din punct de vedere economic"

Aproape un milion de români au cerut statut de rezident în Marea Britanie. Deputatul USR PLUS Cristina Prună susţine că numărul persoanelor care vor să rămână în Marea Britanie este echivalentul a peste 16% din totalul numărului de angajaţi din economia românească.

Aproape un milion de români au cerut statut de rezident în Marea Britanie

”918.270 români au solicitat statutul de rezident în Marea Britanie pentru a rămâne în această ţară şi după 30 iunie 2021. Această cifră este una alarmantă mai ales din punct de vedere economic. Acesta este echivalentul a peste 16% din totalul numărului de angajaţi din economia românească (peste 5,6 milioane la finalul lunii iunie 2021). Lipsa locurilor de muncă bine plătite este unul dintre principalele motive invocate constant de cei care aleg calea emigrării.

Citeşte şi E război total între Cîţu şi USR după ce premierul i-a sugerat lui Drulă să-l concedieze pe şeful CFR

Practic, românul munceşte ca să fie tot sărac, rămânând cu doar 1.386 lei în mână. De ce este alarmantă această emigrare continuă? Deoarece efectele ei se simt astăzi pe piaţa forţei de muncă şi poate duce la o criză majoră de personal în următoarea decadă, cu efecte majore asupra economiei româneşti”, a precizat Cristina Prună.

Deputatul USR-PLUS a prezentat câteva soluţii care ar putea diminua numărul românilor care pleacă în străinătate în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit.

”Un prim pas care poate diminua numărul românilor care pleacă în străinătate în căutarea unui loc mai bine plătit este propunerea noastră, regăsită şi în programul de guvernare al coaliţiei: Zero Taxe pe Salariul Minim, adică scutirea echivalentului salariului minim (primilor 2.300 de lei din salariu) de taxe. Modelul nu este nou pentru economiile europene. Stabilirea unui plafon minim de impozitare a muncii există inclusiv în Marea Britanie, unde valoarea acestuia este de 12.000 lire sterline. Statul britanic consideră că această sumă trebuie să meargă în buzunarul angajatului şi abia ceea ce depăşeşte această sumă este impozitat”, a precizat deputatul.

Cristina Prună spune că această măsură va stimula economia în direcţia atragerii de investiţii în România şi îi va încuraja pe cei aflaţi în inactivitate, şi care poate se gândeau să emigreze, să se integreze în piaţa muncii.

”Am spus în repetate rânduri că cea mai valoroasă resursă a României sunt oamenii pentru că ei reprezintă forţa de muncă cu care putem să ne dezvoltăm ţara. Însă, pentru a-i convinge să rămână alături de noi şi să pună umărul la construcţia economiei româneşti trebuie în primul rând să le respectăm munca. Nu o putem face printr-o impozitare aberantă cu aproape 50% a veniturilor pe care românii o suportă în acest moment. Pentru USR PLUS propunerea #ZeroTaxe este o prioritate în cadrul actualei guvernări. Îmi doresc ca împreună cu partenerii noştri de la guvernare să demarăm implementarea acestei măsuri de la începutul anului 2022, într-un prim domeniu, aşa cum am promis celor care ne-au votat”, a mai precizat deputatul USR-PLUS.

Citeşte şi Coronavirus Marea Britanie: Numărul cazurilor a crescut cu aproape 41% într-o săptămână. Situaţia se agravează în Europa

 

 

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Vești bune pentru jucătorii de la CFR Cluj! „Am dat niște avansuri să poată oamenii să trăiască”
Capital.ro
Ai primit o amendă rutieră? Când se iau în calcul și zilele de sâmbătă și duminică
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte