Aproximativ 150 de angajaţi de la Finanţe, din Arad, continuă protestele

Aproximativ 150 de angajaţi de la Finanţe publice din judeţul Arad au reluat, vineri, protestul faţă de restructurări, însă nu au mai închis ghişeele pentru public, cum au făcut pe tot parcursul zilei de joi.
Romania TV
02 aug. 2013, 10:28
Aproximativ 150 de angajaţi de la Finanţe, din Arad, continuă protestele

Aproximativ 150 de angajaţi din Administraţia Finanţelor Publice Arad şi de la administraţii fiscale din judeţ s-au adunat, vineri, la prânz, în faţa sediului din municipiul Arad şi în holul principal al clădirii, reluând protesul faţă de desfiinţarea unor posturi, potrivit Mediafax.

Doar o parte dintre angajaţii care protestaseră miercuri şi joi au decis să continue acţiunea, circa 150 faţă de 500 în zilele anterioare, în timp ce restul aşteaptă rezultatele unor discuţii care vor avea loc, vineri după-amiază, cu şeful Direcţiei Generale Regioanle a Finanţelor Publice Vest, Lucian Heiuş.

„Sperăm să înţeleagă că Aradul este cel mai prejudiciat de aceste restructurări. Dacă vor fi daţi afară o sută de oameni, volumul de muncă, şi aşa foarte încărcat, va creşte şi mai mult”, a spus un protestatar.

Programul de la ghişeele pentru public nu este afectat de protest, însă sindicaliştii afirmă că dacă nu se va ajunge la un consens privind reducerea numărului de disponibilizaţi, este posibil să fie declanşată o grevă pe termen nelimitat.

Aproximativ 500 de angajaţi ai administraţiilor fiscale din judeţul Arad au protestat, miercuri, timp de o oră, faţă de restructurările anunţate, aceştia afirmând că vor fi daţi afară 98 de salariaţi.

Joi dimineaţă, angajaţii din cinci administraţii fiscale din judeţul Arad, între care şi cea din municipiul reşedinţă, au închis ghişeele pentru public, cu excepţia celui de Încasări Trezorerie, reluând astfel protestul iniţiat miercuri faţă de disponibilizările care ar urma să aibă loc în judeţ.

Potrivit liderului sindical judeţean al lucrătorilor din Finanţe, Ioan Trifa, „în regiunea de vest se prefigurează 200 de disponibilizări, din care jumătate doar în judeţul Arad, iar cealaltă jumătate se împarte în trei judeţe”.

Trifa spunea că ar urma să se desfiinţeze administraţiile fiscale din Pecica, Nădlac, Curtici şi Pâncota, iar pe lângă cei disponibilizaţi, 45 de oameni vor fi transferaţi la Timişoara, urmând să facă naveta la serviciu.

În judeţul Arad lucrează aproximativ 600 de persoane în administraţiile fiscale.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din urmă cu o săptămână, cele opt sedii ale direcţiilor financiare regionale, precum şi sediile regionale ale Direcţiei Antifraudă a ANAF, anunţa premierul Victor Ponta, care arăta că sediile regionale ANAF au fost stabilite în funcţie de cel mai mare număr de contribuabili.

Decizia a fost adoptată de Guvern printr-o hotărâre de reorganizare a ANAF.

„Toate cele opt sedii ale direcţiilor finanţelor publice regionale şi antifraudă au fost aprobate. Principiul a fost acela ca administraţia fiscală regională să fie în cel mai mare oraş, care are cel mai mare număr de contribuabili”, spunea Ponta.

El arăta că sedii ale administraţiei financiare regionale vor fi înfiinţate la Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti. Un alt astfel de sediu va fi înfiinţat la Galaţi, completa ulterior Guvernul printr-un comunicat.

„Stabilirea sediilor regionale s-a realizat pe baza deciziei Guvernului. Propunerile au fost în favoarea municipiilor cu pondere economică semnificativă şi în care nivelul realizat al veniturilor bugetare şi numărul de contribuabili sunt ridicate, cu luarea în considerare şi a criteriului geografic”, se arăta în comunicat.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Gigi Becali a analizat sigla lui Dinamo: “Au unit vârcolacul cu capul de lup! Să pună un animal domestic! Nu oaie, că aia pun eu”
Capital.ro
Schimbare importantă pentru clienții ING. Noua funcție care simplifică transferurile. Ce pot face acum utilizatorii
Playtech.ro
O companie aeriană își închide operațiunile din România și anulează toate zborurile. Ce curse vor fi anulate
Adevarul
„Litoralul pentru toți” 2026 a început, românii se decid mai greu. „Sunt niște prețuri incredibile, nu le găsești nicăieri în jur”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”
MediaFlux
Caz de hantavirus confirmat și în Franța! Virusul, prezent și la granițele României
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi