Aproximativ 30 de tone de azotat de amoniu, descoperite în zona portului din Brăila

Aproape 30 de tone de azotat de amoniu, descoperite de polițiști în zona portului din Brăila. Substanța care a provocat și explozia de la Beirut era țimnută în condiții necorespunzătoare, iar oricând s-ar fi putut produce o adevărată catastrofă. Polițiștii au deschis acum un dosar penal.
Filip Stan
17 aug. 2020, 08:33
Aproximativ 30 de tone de azotat de amoniu, descoperite în zona portului din Brăila

Poliţişti din cadrul IPJ Brăila au efectuat, pe 13 august, verificări la depozitul unei societăţi comerciale situat în incinta zonei portuare, ocazie cu care au fost descoperite 29 de tone azotat de amoniu, depozitate în aer liber, în condiţii necorespunzătoare, ambalate în 58 de saci, de 500 de kilograme fiecare.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării”, respectiv, „nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor, numai ambalate şi în locuri protejate”.

Citeşte şi Orban, despre azotatul de amoniu din Portul Constanţa. „Este contractat şi va fi transportat către destinaţie. Sunt reguli stricte”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT