Arad: Autorităţile construiesc trotuare pe câmp, însă străzile sunt pline de gropi

Trotuare pe câmp, făcute printr-un proiect anunţat cu surle şi trâmbiţe de autorităţi! Se întâmplă în mai multe localităţi din Arad, unde se cheltuiesc peste 60 de milioane de lei pentru aşa numitul "drum al vinului". Numai că drumurile din zonă sunt pline de gropi iar trotuarele din câmp, pe care localnicii le găsesc inutile, au fost deja distruse de hoţi.
Filip Stan
23 apr. 2013, 14:19
Arad: Autorităţile construiesc trotuare pe câmp, însă străzile sunt pline de gropi

Reabilitarea podgoriilor din Arad a început cu construirea unor trotuare de doar 80 de centimetri lăţime. Zeci de km sunt deja gata, dar cum în câmp nu e pază, bordurile au fost deja furate pe porţiuni întregi.

„Proiectul Drumul Vinului prevede reabilitarea a 24 de km. De asemenea, sunt prevăzute şi reabilitarea a 60 de km de trotuare (…) Trotuarele vor fi construite atât în interiorul localităţilor cât şi afară, având în vedere traficul între cele două localităţi”, a declarat Andreea Oţoiu, purtător de cuvânt al CJ Arad.

Proiectul, demarat cu trei ani în urmă cu fonduri europene, este menit să readucă la viaţa zona viticolă a judeţului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
„N-a fost nicio șmecherie!” Andrei Nicolescu spune tot adevărul despre faza care a dus la eliminarea lui Pancu
Capital.ro
Cum își planifică românii vacanțele în funcție de generație. Diferențele dintre Gen Z, Millennials, Generația X și Baby Boomers
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Dispozitive medicale gratuite pentru pensionari. Procedura decontată prin CNAS în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat