Arafat: În cazul unui accident ca în Apuseni, un judeţ trebuie să fie coordonator regional

Serviciile de urgenţă nu au limită administrativă, iar în cazul unui accident similar celui din Munţii Apuseni un judeţ ar trebui să prea rolul de coordonator regional, dacă situaţia impune intervenţia autorităţilor din mai multe judeţe, a afirmat marţi secretarul de stat în MAI Raed Arafat.
Iulian Tudor
18 feb. 2014, 15:54
Arafat: În cazul unui accident ca în Apuseni, un judeţ trebuie să fie coordonator regional

„Într-o situaţie de acest gen (accidentul aviatic din munţii Apuseni – n.r.), din 3 sau 4 judeţe implicate, unul trebuie să aibă rolul de coordonare regională, chiar dacă va fi un rol desemnat de sus. Cu cât creştem nivelul incidentului şi implicarea şi cu cât incidentul depăşeşte limita unui judeţ, deja coordonarea trebuie să fie la un nivel mai sus sau unul dintre aceste judeţe să aibă un atribut clar regional. În al doilea rând, serviciile de urgenţă, şi acesta va fi unul din lucrurile care se vor impune clar operaţional, nu recunosc nicio limită administrativă. De aici era discuţia de regional la ambulanţă, pentru că nu era vorbit atunci de regionalizarea administrativă, era vorbit mai mult de regionalizare operativă, lucru care, cu siguranţă, operativ se va face şi nu necesită acte normative, necesită doar anumite dispoziţii care stabilesc noi zone de intervenţie„, a spus Arafat, la Palatul Parlamentului, în cadrul Comisiei pentru sănătate din Senat.

Raed Arafat a participat la şedinţa comisiei pentru a discuta despre proiectul de ordonanţă de urgenţă privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă iniţiat de Guvern.

Comisia pentru sănătate din Senat a dat marţi aviz favorabil proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

„Pentru îmbunătăţirea managementului informaţiei şi a managementului acţiunilor derulate în cazul situaţiilor de urgenţă, se are în vedere crearea unui Departament specializat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, condus de un secretar de stat, numit prin decizie a primului ministru. În cadrul noului Departament, structură operaţională fără personalitate juridică, îşi vor desfăşura activitatea Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne – numai pentru operaţiunile specifice situaţiilor de urgenţă. Pentru o mai bună coordonare a acţiunilor de intervenţie şi salvare Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin structurile deconcentrate ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, preia în coordonare operaţională serviciile de ambulanţă judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, UPU/CPI, precum şi serviciile Salvamont”, se arată în expunerea de motive.

Totodată, proiectul prevede înfiinţarea, în locul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a două comitete specializate, respectiv Comitetul Naţional pentru Intemperii şi Calamităţi şi Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

În acelaşi timp, prin proiectul de act normativ se introduc unele clarificări privind conţinutul actului de declarare a stării de alertă’, se mai spune în expunerea de motive.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Andrei Vochin avertizează: „Fotbalul românesc pierde copii acasă. Viitorul naționalei trebuie căutat și cultivat și în Diaspora!”
Capital.ro
Exclusiv. Greșelile care îi pot lăsa pe români cu datorii după cumpărăturile de sărbători. Raul Durma, General Manager PayPo România, explică ce trebuie evitat
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România