Arde Amazonul: peste 7,4 milioane de kilometri pătraţi sunt afectaţi de incendii

O suprafaţă de 7,4 milioane de kilometri pătraţi din bazinul fluviului Amazon este afectată de incendii de vegetaţie, iar Brazilia şi Venezuela au înregistrat un număr record de focare, informează BBC.
Iulian Tudor
23 aug. 2019, 05:35
Arde Amazonul: peste 7,4 milioane de kilometri pătraţi sunt afectaţi de incendii

Mii de incendii devastează în prezent Pădurea amazoniană din Brazilia, stabilind un record pentru ultimul deceniu. Statele din nord Roraima, Acre, Rondônia şi Amazonas, precum şi Mato Grosso do Sul au fost afectate în mod deosebit.

Pădurea Amazoniană din Brazilia a fost afectată de un număr record de incendii anul acesta, potrivit Agenţiei spaţiale braziliene. Datele obţinute prin satelit demonstrează o creştere cu 85% a incendiilor faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018. Cifrele oficiale au arătat: mai mult de 75.000 de incendii au fost înregistrate în Brazilia în primele opt luni ale anului, cel mai mare număr din ultimii şase ani. În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate 39.759 de incendii, potrivit news.ro.

Incendiile forestiere sunt obişnuite în Amazon, în tmpul sezonului secetos, din iulie până în octombrie. Ele pot avea cauze naturale, precum fulgere, dar pot fi provocate şi de oameni. Fermierii şi tăietorii de lemne curăţă terenurile în acest fel şi focul scapă de sub control.

La ora actuală există peste 2.500 de focare active. Roraima, Acre, Rondônia şi Amazonas au înregistrat o creştere a numărului incendiilor comparativ cu media ultimilor patru ani (2015 – 2018): în Roraima, cu 141%, Acre, cu 138%, Rondônia, cu 115%, şi Amazonas, cu 81%. Mato Grosso do Sul, aflat în sud, a înregistrat o creştere de 114%. Cel mai mare stat din Brazilia, Amazonas, a declarat stare de urgenţă.

Fumul emanat s-a împrăştiat deasupra întregii regiuni a Amazonului şi dincolo de ea. Potrivit Copernicus Atmosphere Monitoring Service (CAMS) al Uniunii Europene, fumul a ajuns pe coasta Atlanticului. Oraşul São Paulo, aflat la 3.200 de kilometri distanţă, a fost cufundat în întuneric, fiind acoperit de fum, infromează news.ro.

Incendiile au declanşat o mare cantitate de dioxid de carbon – echivalentul a 228 de megatone, potrivit CAMS, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani -, dar şi monoxid de carbon (gaz rezultat din arderea lemnului în prezenţa unei mici cantităţi de oxigen).

Hărţile CAMS arată că monoxidul de carbon – foarte toxic – este dus dincolo de coastele Americii de Sud.

Bazinul Amazon, care găzduieşte peste 3 milioane de specii de plante şi animale şi 1 milion de membri ai comunităţilor indigene, este crucial în reglarea încălzirii globale. Pădurile absorb anual milioane de tone de emisii de carbon, informează news.ro.

Brazilia nu este singura ţară afectată de incendii. Venezuela, Bolivia, Columbia şi Peru se confruntă cu mii de focare. O suprafaţă de 7,4 milioane de kilometri pătraţi din bazinul Amazonului este afectată.

În Venezuela s-a înregistrat un număr record – 26.000 de incendii, iar în Bolivia – peste 17.000. În regiune, pe lângă forţele trimise de autorităţi, au fost trimise ajutoare suplimentare şi au fost organizate adăposturi pentru animalele care fug de flăcări.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
România, printre țările cu cea mai scumpă energie electrică din Europa. Prețul a ajuns la aproape 400 de euro/MWh
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Criză în energie. A fost oprită producția de energie nucleară
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT