Arenele dispărute ale Capitalei. Cum au fost distruse stadioane de legendă

Locuri de pelerinaj ale primilor microbişti şi considerate la începuturi adevărate bijuterii arhitecturale ale vremii, stadioanele se numără printre construcţiile care nu au reuşit să ţină pasul cu timpul.

Din motive de ordin economic, strategic sau pur şi simplu din diverse capricii, arene legendare, pe care s-au scris începuturile istoriei fotbalului românesc, au fost scoase din uz şi au rămas doar în amintire, între paginile unor albume foto.

Buldozerele comunismului au fost cele sub şenilele cărora s-au transformat în cenuşă majoritatea arenelor, însă nu anii construcţiei socialiste au fost cei care au dat tonul ştergerii unei părţi simbolice a istoriei.

Însuşi regele Carol al II-lea a fost cel care a dispus demolarea primului stadion cu nocturnă din România, Romcomit. Se întâmpla în 1934, an în care echipa care îl deţinea în proprietate, legendara Juventus Bucureşti, promova în prima divizie. Arena fusese inaugurată în 1923, iar pe 13 septembrie 1925, CFR Bucureşti şi Ujpest Budapesta disputau aici primul meci în nocturnă din România. Este adevărat, instalaţia era una rudimentară, cu mai multe becuri agăţate pe fire întinse deasupra terenului la o înălţime de 10 metri. Raţiunile care au determinat luarea deciziei de demolare au fost de ordin social, în locul stadionului fiind construit complexul studenţesc care se găseşte astăzi lângă Facultatea de Drept.

Imediat după război, în 1948, cădea sub cupa escavatoarelor un alt stadion cu referinţe simbolice. Arena Venus, amplasată în spaţiul dintre Splaiul Dâmboviţei şi Podul Eroilor, murea la vârsta de 24 de ani. Şi acest stadion avea nocturnă, însă pe stâlpi. La cutremurul din 1940 unul dintre stâlpii nocturnei s-a prăbuşit, iar la viscolul din iarna aceluiaşi an, a fost deteriorat acoperişul iar tribuna de lemn a căzut dar a fost reparată ulterior. Venus, cea mai titrată echipă de fotbal din perioada interbelică, cu opt titluri de campioană, rămânea însă fără stadion în 1948, ca urmare a includerii zonei într-o arie militară, astfel că majoritatea clădirilor deja existente au fost demolate. Stadionul Venus rămâne în istorie ca primul pe care s-a desfăşurat un cuplaj (22 septembrie 1935), cu ocazia partidelor Unirea Tricolor – AMEFA şi CFR Bucureşti – Crişana Oradea. Pe acel loc se găseşte acum un parc destul de neîngrijt (foto).

Dar, cea mai grea lovitură istoriei fotbalului românesc a fost dată în 1980. Din cauză că era situat prea aproape de Casa Poporului, iar Ceauşescu plănuia să construiască în zonă un elicodrom, stadionul ANEF (devenit ulterior Stadionul Republicii) a fost demolat, spre marea tristeţe a tuturor celor care îi trecuse cel puţin o dată dincolo de porţi. Fusese inaugurat pe 9 mai 1926 şi era considerat primul stadion modern din România. Deşi a fost al doilea dotat cu instalaţie de nocturnă, după Romcomit, era primul care beneficia de gazon cu drenaj.

Istoria sa a fost frumoasă, dar şi zbuciumată. A ars în timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar a fost recondiţionat si readus în circuitul sportiv în 1948, cu ocazia primei ediţii a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale României. Este stadionul pe care Iolanda Balaş a doborât nouă dintre cele 14 recorduri mondiale la săritura în înălţime, dar şi 42 de meciuri ale naţionale de fotbal şi 22 de finale ale Cupei României. În prezent, pe locul fostul stadion Republicii a rămas teren viran (foto jos), proiectul lui Ceauşescu nemaiconcretizându-se.

Despre actuala echipă Dinamo se spune că ar avea rădăcinile în fosta Unirea Tricolor. Actuala arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare nu are însă nicio legătură cu vechiul amplasament, situat undeva în zona Gării de Est. Inaugurat în anul 1924, stadionul Unirea a găzduit opt ani mai târziu primul meci al campionatului, în sistemul divizionar valabil şi astăzi (Unirea Tricolor – AMEFA). În 1948, clubul a fost „confiscat” de Ministerul de Interne şi botezat Dinamo „B” Bucuresti, iar stadionul a fost lăsat în paragină şi, ulterior daramat, pe locul lui ridicându-se blocuri.

Acestor patru stadioane de legendă li se adaugă şi alte câteva arene, care aproape au dispărut din cartea de istorie a fotbalului. Puţină lume că într-o parte a actualului Parc al Tineretului, în zona dinspre Cimitirul Bellu, a existat până prin anii ’60 un stadion. Se numea Voievod Mihai, iar aici au jucat Olimpia Bucureşti, prima echipă de fotbal din Capitală, dar şi Carmen Bucureşti, gruparea patronată de Dumitru Mociorniţă.

Şi Ferentariul avea proprul său stadion, de care contemporanii nu-şi mai amintesc. De altfel, stadionul Muncii nu a găzduit vreo partidă memorabilă, dar este locul unde, pe 13 august 1939, la o serbare câmpenească a lucrătorilor în industria de pielărie și încălţăminte, titlul de regina balului a fost câştigat de Elena Petrescu, viitoare Ceauşescu.

Dincolo de toate acestea, nu trebuie uitat fostul „23 August”, stadionul pe care echipa naţională a cunoscut cele mai mari succese, însă noua arenă compensează la nivel arhitectonic, fiind cea mai modernă din România. Rămâne ca şi rezultatele echipelor noastre care evoluează aici să fie pe măsură. Până să se întâmple acest lucru, arena la intra în high-class-ul european pe 9 mai, când va găzdui finala Ligii Europa.