Arhitecţii primesc cele mai mari salarii în Elveţia. Care e Top 5 al câştigurilor şi unde se află România

Revista Metalocus a publicat recent un raport al câştigurilor arhitecţilor, după ce a fost analizată activitatea unui număr de 6.500 de directori din industria de arhitectură din întrega lume.
Romania TV
02 dec. 2017, 18:01
Arhitecţii primesc cele mai mari salarii în Elveţia. Care e Top 5 al câştigurilor şi unde se află România

Irlanda este a şaptea ţară din lume care plăteşte arhitecţii cel mai bine, un profesionist ajungând la un salariu mediu lunar de 3692 euro. Qatar, o destinaţie care în ultimul timp dezvăluie numeroase clădiri moderne, avangardiste, ocupă locul şase. Aici, un arhitect poate câştiga 3703 euro pe lună.

Canada este a cincea ţară care plăteşte cel mai bine arhitecţii, cu un salariu mediu lunar de 3766 euro. Pe locul 4 se clasează Australia, aici un arhitect primind un salariu mediu de 3.770 euro pe lună. Locul al treilea este ocupat de Statele Unite ale Americii, unde majoritatea oraşelor impresionează prin zgârâie-nori şi spaţii publice moderne. Un arhitect câştigă în SUA 4697 euro (5.918 dolari americani) pe lună. Cea de-a doua ţară la nivel mondial care îşi plăteşte cel mai bine arhitecţii este Anglia, unde un profesionist poate câştiga 4.878 euro pe lună. Elveţia este ţara care plăteşte cel mai bine arhitecţii, salariul mediu lunar al unui profesionist în acest domeniu fiind de 5.853 de euro.

Potrivit raportului, în România, un arhitect câştigă pe lună 717 euro. Iată salariul mediu lunar al unui arhitect în alte câteva ţări: Italia – 2056 euro, Germania – 2475 euro, Austria – 2400 euro, Franţa – 3125 euro, Grecia – 1900 euro, Polonia – 695 euro, Croaţia 728 euro, Belgia – 2427 euro. Norvegia – 2900 euro, Spania – 2150 euro, Portugalia – 1826 euro, Turcia – 1009 euro, China – 1424 euro, Hong Kong – 2895 euro, Singapore – 3466 euro, Argentina – 1680 euro, Egipt – 373 euro, Pakistan – 342 euro. Un arhitect primeşte cel mai mic salariu mediu lunar în Bangladesh, 306 euro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Edi Iordănescu a refuzat să semneze cu CFR Cluj: „Nu vreau să antrenez în orice condiții!”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România