ARIEL SHARON A MURIT: Trupul neînsufleţit al fostului premier israelian va fi înmormântat lângă SOŢIA ROMÂNCĂ

ARIEL SHARON A MURIT. Sicriul cu trupul lui Ariel Sharon va fi expus în Knesset, duminică, unde i se vor aduce omagii, iar funeraliile vor avea loc luni la ferma fostului premier israelian din Deşertul Negev, unde este înmormântată şi a doua sa soţie, Lili, de origine română, decedată în anul 2000.
Romania TV
12 ian. 2014, 10:11
ARIEL SHARON A MURIT: Trupul neînsufleţit al fostului premier israelian va fi înmormântat lângă SOŢIA ROMÂNCĂ

ARIEL SHARON A MURIT. Catafalcul cu trupul neînsufleţit al lui Ariel Sharon va fi expus la Parlamentul israelian duminică, între orele 12.00 şi 18.00 (12.00-18.00, ora României).

Luni dimineaţă, este programată o ceremonie oficială în Knesset, la care vor fi prezenţi premierul Benjamin Netanyahu, preşedintele Shimon Peres, membri ai familiei lui Ariel Sharon, vicepreşedintele SUA Joseph Biden, fostul premier britanic Tony Blair şi delegaţii diplomatice.

După ceremonie, sicriul va fi transportat la ferma familiei Sharon – „Sycamore” („Havat Shikmim”), situată în Deşertul Negev, în sud-vestul Israelului, în apropiere de oraşul Sderot şi de nordul Fâşiei Gaza. Funeraliile naţionale, publice, sunt programate luni la ora 14.30 (14.30, ora României).

Mii de oameni au venit la sediul Parlamentului israelian, în Ierusalim, pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului premier Ariel Sharon, al cărui sicriu a fost depus duminică dimineaţă în Knesset, relatează site-ul Ynetnews.

Poliţia din Ierusalimul de Vest a luat măsuri speciale de securitate şi pentru păstrarea ordinii, în contextul în care mii de oameni au format o coadă spre catafalcul lui Ariel Sharon.

Ministrul israelian al Culturii, Limor Livnat, a confirmat că Ariel Sharon va fi înmormântat luni, în cadrul unor funeralii naţionale cu ceremonii de tip militar. Sicriul cu trupul lui Sharon va fi purtat de opt generali de armată spre cavoul familiei.

Ariel Sharon a decedat sâmbătă, la vârsta de 85 de ani. Starea de sănătate a lui Ariel Sharon se deteriorase în ultimele zile, fiind critică. Ariel Sharon, aflat în comă după un atac cerebral suferit pe 4 ianuarie 2006, era în stare foarte gravă din 1 ianuarie 2014.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT