Armata rusă este „la porţile oraşului” Herson. Primul oraş important care ar putea ajunge sub ocupaţia trupelor lui Putin. Situaţie gravă şi în Mariupol

Mariupol şi Herson, sub asediul armatei lui Vladimir Putin. Jurnalista Alyona Panina a declarat la postul de televiziune Ukraine 24 TV că oraşul Herson este înconjurat de trupe ale armatei ruse. "Oraşul este practic înconjurat, sunt mulţi militari ruşi, echipamente militare peste tot, au instalat puncte de control la ieşirile din oraş", a povestit jurnalista. Şi primarul orașului Mariupol a anunțat că orașul este complet încercuit de ruşi, iar soldaţii lui Putin avansează din toate direcțiile.
Alina Andrei
01 mart. 2022, 10:47
Armata rusă este

Herson ar putea fi primul oraş important din Ucraina care ar putea ajunge sub ocupaţia trupelor lui Putin. Oraşul Herson, aflat în sudul ţării în apropiere de Crimeea, este înconjurat de militari ruşi.

„La porţile Hersonului, armata rusă a instalat puncte de control. Este dificil de spus cum va evolua situaţia”, a scris pe pagina sa de Facebook primarul Hersonului, Igor Kolihaev, adăugând că „Hersonul este şi rămâne ucrainean”. „Hersonul rezistă!”, a declarat el.

Citeşte şi: Război în Ucraina. Cad bombele la Harkov. Imagini şocante cu un obuz care loveşte civili VIDEO

Şi jurnalista Alyona Panina a declarat la postul de televiziune Ukraine 24 TV că oraşul Herson este înconjurat de trupe ale armatei ruse.

„Oraşul este practic înconjurat, sunt mulţi militari ruşi, echipamente militare peste tot, au instalat puncte de control la ieşirile din oraş”, a povestit jurnalista.

Situaţie gravă şi în Mariupol. Orașul este încercuit, iar forțele ruse avansează din toate direcțiile.

Primarul oraşului-port Mariupol din sudul Ucrainei a declarat marţi dimineaţa că bombardamentul continuu al forţelor ruse a ucis civili şi a deteriorat infrastructura. Agenţia AFP anunţă că Mariupol a rămas fără curent electric în urma bombardamentelor ruşilor.

„Avem cartiere rezidenţiale bombardate de cinci zile. Ne pisează cu artileria, ne bombardează cu GRAD (rachete de croazieră – n. red.), ne lovesc cu forţele aeriene”, a spus Vadim Boicenko într-o transmisiune în direct la televiziunea ucraineană. „Avem infrastructură civilă deteriorată – şcoli, case. Sunt mulţi răniţi. Sunt femei, copii ucişi”, a adăugat el.

Totodată, guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, a anunţat pe Facebook că Mariupol a rămas fără curent electric după o ofensivă rusă.

„Mariupol şi Volnovaha sunt sub controlul nostru! Cele două oraşe se află sub presiunea duşmanului, dar rezistă. La Mariupol, (…) oraşul a rămas fără electricitate”, a spus el.

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat marţi că Rusia bombardează intenţionat oraşe, inclusiv zone rezidenţiale şi infrastructura civilă, pentru a provoca panică în rândul populaţiei.

„Vălul a căzut. Rusia bombardează direct centrele oraşelor, lansând lovituri directe de rachete şi artilerie asupra zonelor rezidenţiale şi a sediilor administraţiilor”, a spus Mihailo Podoliak, adăugând că „obiectivul Rusiei este clar – panică în masă, victime civile şi infrastructură deteriorată. Ucraina luptă onorabil”.

Citeşte şi: Fetiţă de 6 ani ucisă de bombardamentele armatei Rusiei în Mariupol, Ucraina. „Arătaţi-i asta lui Putin!”

Armata rusă plănuia să cucerească oraşele cheie ale Ucrainei – Kiev, Harkov şi Herson – într-o „operaţiune specială” de două zile, dar blitzkrieg-ul lui Vladimir Putin a eşuat. Armata ucraineană a reuşit să respingă atacurile armatei lui Vladimir Putin.

Mai mult, potrivit ministerului Apărării din Ucraina, armata Rusiei a suferit piederi semnificative.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Analiza lui Sorin Cârțu după primul meci al Craiovei fără gol primit în deplasare. Unde a câștigat Universitatea meciul cu Corvinul
Capital.ro
Amendă de până la 1.081 de lei și 3 puncte de penalizare pentru șoferi. Noua regulă pentru parcare pregătită în Codul Rutier
Playtech.ro
Vremea se schimbă din nou în România. După ploi și vijelii, temperaturile urcă până la 30 de grade
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Haos pe Autostrada A4, după ce un TIR încărcat cu cereale a intrat în parapet! Traficul este blocat spre Portul Constanța
iamsport.ro
Fără dubii! A spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în 2027: ”Se vede”
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte