Arnold Schwarzenegger şi-a umflat muşchii cu steroizi produşi la Cluj

Arnold Schwarzenegger este unul dintre cei mai de succes sportivi din istorie, a trecut de la culturism la actorie, iar apoi a intrat în politică, devenind guvernator al statului California şi însurându-se cu Maria Shriver, o membră a familiei Kennedy.
Romania TV
18 feb. 2020, 08:35
Arnold Schwarzenegger şi-a umflat muşchii cu steroizi produşi la Cluj

Arnold Schwarzenegger, unul dintre cei mai de succes sportivi din istoria culturismului, a câștigat de cinci ori concursul Mister Univers și de șapte ori „Mister Olympia”. Actorul, născut în Austria, a început să practice culturismul încă de foarte tânăr şi a avut rezultate nemaiîntâlnite până la acea dată, ajungând în scurt timp recordman absolut la categoria sa.

Cunoscutul medic român, specializat în antidoping, Alexandru Butoi, a declarat că Arnold, pentru a-şi îmbunătăţii performanţa, a luat Naposim, un steroid produs la Cluj.

„Pentru că oamenii nu ştiu, dar Arnold Schwarzenegger, la 52 de ani avea două bypass-uri coronariene. Lumea nu ştie treaba asta. El a fost un model în ceea ce priveşte hrana, ca să spun aşa, nu a fost gras, dar steroizii de-a lungul vieţii au dus la afecţiunile respective. E adevărat că nu a cedat şi nu a murit la 40 de ani ca alţii, pentru că la vremea lui foarte puţini steroizi existau în lume şi foarte puţin creaţi pentru sport. El spunea că în Austria, în perioada în care a devenit un sportiv foarte bun, a folosit Naposim, un medicament făcut de Terapia Cluj. La noi se făcea, la Terapia Cluj, pentru tratarea unor afecţiuni, iar Austria, fiind aproape de România, procura mai uşor medicamentele astea. Şi povestea el că după ce a plecat în America i-a fost şi mai greu să procure Naposim şi îl costa şi mai mult. În momentul acesta nu se mai fabrică Naposim, dar au existat de-a lungul timpului şi sportivi care au ieşit pozitiv, este un steroid artificial”, a declarat Butoi, în cadrul unui interviu citat de Evz.ro

Citeşte şi: Surpriză în showbiz! Vloggeriţa s-a despărţit de soţul ei şi s-a combinat cu un milionar

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Mugur Isărescu, declarație neașteptată despre trecerea la euro. Ce se pregătește la Banca Națională
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT