Arsurile solare din copilărie, cele mai periculoase. Nu toate leacurile băbeşti sunt bune pe arsura solară

Arsurile solare afectează serios în acest sezon pielea multor români. Dornice să ajungă la mare, nerăbdătoare să-și coloreze pielea, uitând de cremele cu SPF și încercând să câștige cât mai mult pigment într-un timp foarte scurt, multe persoane pur și simplu uită că soarele nu iartă niciun exces la orele prânzului. Și astfel, vacanțele sunt deseori perturbate de simptome supărătoare.
Roxana Gagiu
22 aug. 2016, 17:09
Arsurile solare din copilărie, cele mai periculoase. Nu toate leacurile băbeşti sunt bune pe arsura solară

Arsurile solare produc usturime, uneori durere, bășicarea pielii cu risc de suprainfecție, pătare, accentuarea cuperozei și apoi îmbătrânirea prematură a pielii cu accentuarea ridurilor, modificarea texturii cutanate și apariția leziunilor ca urmare a supraexpunerii la UV. Pe termen lung, pielea agresată de lumină poate dezvolta diverse forme de cancer cutanat, carcinomul fiind cel mai frecvent întâlnit.

Cele mai periculoase sunt arsurile solare din copilărie pentru că, în timp, transformă pielea în candidat aproape sigur la cancer. Dar și adulții trebuie să le evite, chiar dacă medicina clasică și cea naturistă oferă soluții de moment. Acestea trebuie folosite cu discernământ, avertizează medicii.

„Nu toate leacurile băbești sunt bune pe arsură. Dintre cele utile amintesc compresele reci cu ceai de mușețel sau lapte răcit, umezirea zonei cu soluție de bicarbonat de sodiu folosit în bucătărie sau cu soluție diluată de oțet alb. Mai simplu ar fi să se facă dușuri reci și să se aplice alcool medicinal. Recomand și administrarea de ibuprofen tablete pe cale orală, aplicarea unui lapte de corp sau gel antiarsură solară ușor, gel de arnică, o cremă cu mușețel”, a declarat medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Specialistul interzice remedii precum iaurtul, sucul de roșii, uleiurile sau untul topit care pot agrava arsurile. În plus, dr. Leventer recomandă o vizită la medicul dermatolog, cât mai curând posibil, după expunerea nesăbuită la soare. Cele mai afectate zone în cazul arsurilor sunt capul, decolteul, brațele și picioarele, în lipsa aplicării regulate a cremelor cu factor de protecție.

„Pe fața unei persoane care a stat la soare sau solar poți descoperi zone aspre ușor roșiatice care sunt keratozele solare, leziuni de altfel precanceroase, decolteul înroșit ca și pielea de la gât arată o modificare cronică de fotoîmbătrânire, aspectul fiind în opoziție cu pielea de sub bărbie protejată natural și care pare să aibă o vârstă mai tânără”, concluzionează medicul Mihaela Leventer.

Așadar, o piele îmbătrânită prematur este și un tribut plătit expunerii necontrolate la soare. Asta pe lângă riscurile crescute pentru sănătate, pe care le putem supraveghea doar prin vizite regulate la dermatolog.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Scandal uriaș la Cupa Mondială de gimnastică ritmică de la Cluj. Sportivii ruși se retrag din competiție din cauza lui Emil Boc. Update
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
40 de grade și nopți tropicale. De ce România este mai puțin pregătită decât Franța pentru canicula extremă
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 235 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
Prunea s-a întâlnit cu Budescu la mare și a fost năucit: ”Abia vorbea”
MediaFlux
Gigi Becali s-a făcut diriginte de șantier. Fostul arbitru Alexandru Tudor a pus umărul la treabă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?