Asediul Vienei şi alte povestiri: Fă-te Prater cu dracul pînă treci puntea

Nu poţi lua un taxi fără să te trezeşti în maşina unui turc care vorbeşte cu patimă la telefonul mobil. În afară de limba verilor care conduc alte taxiuri, turcul nu cunoaşte decît germana semnelor. Dacă vrei să ajungi la Naturhistorisches Museum, de e­xemplu, trebuie să treci mai întîi pe la gară şi aeroport, fiind­că atîta taximetrie ştiu copiii lui Osman. La interior, maşinile put ca şalvarii unui hoge anatolian, luat prin surprindere de combinaţia prune-iaurt. Dar credinţa turcului în Mercedes e atît de mare, încît el e sigur că te poţi şi căca în maşina asta fără ca cineva să observe.

Cu puţină şansă însă, poţi nimeri în BMW-ul unui arab care tocmai şi-a prăjit kebabul pe locul mortului. Germana lui a­duce chiar a engleză şi, sub şocul duhorii de oaie, poţi presupune că, de astă dată, şoferul s-a şters la cur. Cînd maşina ia o curbă şi perdeaua de mătănii atîrnată de oglindă se dă la o parte din parbriz, poţi chiar să vezi unde te afli. Ai zice că eşti într-un Logan tunat din Rahova, dar hitul arăbesc care se zbate în boxe îţi reaminteşte că străbaţi oraşul lui Strauss.

Citește și: Tragedie: cocalarii români au fost umiliţi de un omolog indian

Despre taximetristul pakistanez se poate spune cu un grad mare de precizie ce a mîncat ­înainte să te sui tu. Duhoarea ultimei mese, pe care o transpiră, cu tot cu ginger, curry şi su­san, prin pielea unsă cu o transpiraţie de patru zile, e suportabilă pînă cînd, la primul hop, omul rîgîie. La hopuri mai mari, omul se poate şi băşi, desigur, fără ca tu să mai simţi vreo diferenţă, dar printr-o astfel de încercare am avut norocul să nu trec.

Alte articole

A câștigat Vocea României, iar acum va reprezenta țara la Eurovision 2026. Cine este Alexandra Căpitănescu, tânăra care merge la Viena cu piesa „Choke Me”

Taxă de 120 de euro pentru câini. Oraşul din Europa unde fiecare patruped în plus costă suplimentar stăpânii

Popoarele Estului au luat, aşadar, în stăpînire Viena. Strada e plină de chinezi, iar hotelurile dau pe dinafară de indonezo-malaezieni. Toate serviciile manuale se află sub ocupaţia tigrilor asiatici, în timp ce austriecii-austrieci sînt ocupaţi cu planuri împotriva şomajului. În­tr-un hotel unde lenjeria e la îndemîna unei vietnameze de un metru douăzeci, care a călătorit din jungla străbunilor ei pînă în Stefanplatz în cala unui mineralier atacat de mai multe ori de piraţi, te poţi şterge la ochi cu faţa de pernă şi poţi dormi pe prosop. Sînt cărători de bagaje birmanezi care nu depăşesc înăl­ţimea şi înţelegerea unui dog german şi care, atunci cînd ţi se uită în ochi, îţi vine să le ceri graţierea. Pielea galbenă costă însă de trei ori mai puţin decît pielea albă, iar urmaşii Habsburgilor o folosesc din belşug pentru coperţile manualului de cri­ză.

Localurile chinezeşti reprezintă benchmark-ul demnităţii asiatice, la care rîvnesc, în spălătoriile lor de la subsolul hotelului, micul cambodgian şi mica filipineză. Mii de chinezi, idiotizaţi de blitzul metropolei, um­blă între porc cu alune şi pacheţele de primăvară, sub imboldul triadelor. Nu se ştie cine va fi mîine în locul lui Chen, sau dacă poimîine Yang le va fi servit clienţilor în sos dulce-acrişor – important e ca nota adusă de fratele lor mai norocos să fie mică, să asigure vadul şi să conţină profitul datorat investitorilor din provincia Canton.

Năpădită de popoarele imi­gratoare, Viena turistică e un Turn Babel postmodern, împleticit în propria blazare, slăbit de căsătoriile comerciale consangvine şi obligat să-şi împartă farmecele cu un val de rîndaşi nerăbdători. Dacă ar afla, Franz Josef s-ar răsuci în mormînt cu tot cu statuile de deasupra, iar Maria Tereza ar fugi în lume, logodită cu doi cai lipiţani.

Citește și: Detalii semnificative despre accidentul lui Zegrean